Misiunea lui Mircea Geoană în competiția electorală de anul acesta nu este foarte dificilă din punctul de vedere al concurenței candidaților. Situația este exact cum a descris-o recent, la Alba Iulia, chiar domnia sa.
„Ţara a fost şi e condusă de o generaţie politică tot mai incompetentă şi golită de sentimentul iubirii adevărate de ţară. Vedem de ani buni cum prea mulţi politicieni se zbat între lăcomie şi neputinţă. Sunt mulţi politicieni care nu ştiu economie, nu ştiu legislaţie, nu au practic nicio calificare dovedită şi totuşi conduc guverne, ministere, agenţii şi companii de stat.
Politicieni care nu au învăţat aproape nimic în viaţa lor, nu au cunoştinţe elementare şi, cu toate astea, ajung în posturi de care depinde soarta a milioane de români.
A ajuns aproape de neimaginat ca un ministru sau un prim-ministru al României să poată vorbi o limbă străină. Asta într-o perioadă în care, dacă un lider nu vorbeşte măcar limba engleză, îşi condamnă naţiunea la izolare. Iar atunci când aceşti lideri se exprimă în limba română, ai senzaţia uneori că îţi vorbeşte corigentul clasei”.
Nu poate fi contrazis, când premierul confundă portofelu’ cu portofoliul, iar ministrul Justiției ține lecții despre dicționarul ortopedic al limbii române. Cu siguranță, o mare parte dintre români a rezonat cu declarația dlui Geoană. Și s-au simțit chiar răcoriți de ea.
În acest context, simplul fapt că dl Geoană vorbește corect și fluent românește, că are o coerență a ideilor este deja o noutate reconfortantă. La asta se adaugă, desigur, anvergura sa externă incontestabilă și faptul că și-a câștigat actuala funcție prin forțe proprii.
E drept, statul român nu s-a opus, ca în cazul dnei Kovesi, dar nici vreo mobilizare de susținere și vreo mare satisfacție nu am văzut. Mai mult, când invocă nedreptatea făcută esticilor la împărțirea funcțiilor, dl Iohannis pare a ignora faptul că de ani de zile, numărul 2 în NATO este chiar un român.
Comparația e cu atât mai izbitoare cu cât asistăm la penibila sforțare a „yesmenilor” cu care actualul președinte a împânzit funcțiile cheie din stat de a-l propulsa pe Goe Iohannis într-o dregătorie pentru care dă din picior, convins că i se cuvine.
În plus, Mircea Geoană are imaginea de independent, foarte convenabilă pentru o majoritate care detestă partidele, și pe care nu ar fi reușit să și-o adjudece atât de bine, ca fost președinte de partid, fără ajutorul atacurilor nervoase ale PSD care continuă tot mai vehement.
În aceste condiții, marea bătălie a acestor prezidențiale probabil că nu va fi, în premieră, despre persoanele candidaților, cu atât mai puțin despre viziunile lor.
Marea bătălie se va da cu aparatele celor două mari partide ale coaliției încă din turul I
Vor reuși candidații PSD și PNL, în mod tradițional favoriți pentru turul al doilea, să își tureze suficient de tare mașinăriile de partid, pentru că acestea să îi arunce în finală?
Da, s-a întâmplat cu Viorica Dăncilă, dar atunci nu exista un candidat alternativă de tip Geoană.
Nici calendarul nu ajută. Organizațiile locale se vor fi văzut deja cu sacii în căruță, campania în luna august e un coșmar, mai ales după ce te-ai căznit în cea din mai.
Vor urma electoratele îndemnurile aparatelor de partid? După cum vedem, în urbanul mare, lucrurile s-au schimbat mult. Electoratul, chiar simpatizant fidel al unui partid, nu răspunde la comandamente.
Ca dovadă, potențialii candidați PSD și PNL la prezidențiale sunt cel mult la scorul partidului, dacă nu cu mult mai jos. Deci nu sunt locomotive și trebuie tractați de aparate.
Iar aceasta este slăbiciunea previzibilă a lui Mircea Geoană, după cum sublinia recent și Rareș Bogdan. Îi lipsește un aparat de partid mare, care să alerge pentru el în campanie, să îi facă organizarea, să îi mobilizeze electoratul, să îi păzească voturile în secții.
Dar oare, dacă vă reuși să se profileze ca favorit net, nu vor exista organizații - mai ales din PSD - care să aleagă pragmatic să-l susțină, ca investiție în viitor?
Așteptarea și, în egală măsură, temerea liderilor PSD este că un Mircea Geoană victorios să urmeze modelul lui Iohannis, adică să-și plaseze oamenii în pozițiile cheie ale partidului, până la vârf, și, astfel, să îl preia de la Cotroceni.
Pe de altă parte, susținerea unei/unor televiziuni de știri cu mare audiență nu poate face această muncă de mobilizare? Mai ales o televiziune legată de un partid care are în acest an ambiții de scor pe cont propriu? Cine va fi asociat direct sau indirect cu învingătorul la prezidențiale va lua un bonus consistent pentru parlamentarele din iarnă.
Deci bătălia cea mare se profilează în turul I. Bătălia ca aparatele PSD și PNL să se mobilizeze suficient încât să-și trimită candidații în turul al doilea și să-l tină pe Mircea Geoană în afara finalei. Pentru că odată ajuns acolo, ar fi foarte greu de învins de către oricare dintre candidații partidelor.
Și PNL, dar mai ales PSD au motive să se teamă că o victorie a lui Mircea Geoană ar schimba cu totul jocul politic, nu neapărat în bine pentru țară, dar în mod cert în rău pentru cele două conduceri. Și deloc comod pentru Klaus Iohannis și ambiția sa de a rămâne stăpânul jocului în interes propriu.