Suntem aproape 19 milioane de români cu drept de vot înscriși în Registrul electoral și aproximativ 3.200 de unități administrativ-teritoriale, primării și șefii de consilii județene.
Cifra din urmă reprezintă tot atâtea campanii de imagine desfășurate de partide și reprezentanții lor în întreaga țară, pentru a atrage voturile noastre și a câștiga dreptul de a exercita funcția de primar sau șef de consiliu județean.
Cu visteriile pline, partidele abia reușesc să acopere „necesarul” de candidați.
PNL și PSD au înscris candidați pentru 95%, respectiv 92% dintre funcții, în vreme ce Alianța Dreapta Unită pentru sub 50%.
Decalajul se explică prin mai multe diferențe, nu neapărat ideologice. E mai greu să construiești sau să găsești candidați în bazine electorale tradițional dominate de PSD sau PNL. Ba dimpotrivă, am văzut deja cazuri de politicieni din ADU trecuți în tabăra PSD sau PNL și anunțându-și candidatura pentru aceste partide.
Apoi, să construiești de la zero în România un partid legitim, cu candidați credibili, în doar 5-6 ani, este un efort mare și dur, care s-a lovit deseori de crize aproape fatale.
Banii pentru campania din 2024, cei mai mulți din istoria României
Revenind la cifre, bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei (aproximativ 63 de milioane de euro), sumă din care PSD și PNL vor primi peste jumătate.
O mare parte din acești bani vor fi direcționați către campaniile electorale (sub forma unor rambursări de la stat): fie direct pentru anumite filiale de municipii = direct pentru un candidat pentru funcția de primar sau șef de consiliu județean, fie pentru a întări poziția și mesajele partidului respectiv.
Cu toate acestea, în aproape 35 de ani de democrație, nimeni nu a reușit să ia urma tuturor banilor cheltuiți într-o campanie electorală. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și câteva ONG-uri realizează niște rapoarte publice destul de detaliate privind cheltuirea banilor de către partide, inclusiv în campaniile electorale.
Unde se „duc” banii, când se duc?
Dacă am face o matematică simplă – și absurdă – a unui exercițiu de imaginație, adică să presupunem că partidele din România ar aloca toată subvenția pe 2024 pentru campaniile electorale de anul acesta, am avea un cost de aproximativ 3 euro/alegător.
Un pix, un flyer sau, dacă privim spre instrumente de promovare online, un buget suficient pentru a distribui un mesaj către 200-300 de persoane și citit, probabil, de un singur alegător.
E suficient să pui câteva întrebări unde trebuie ca să afli că numai consultanții străini costă România undeva spre 10 milioane de euro pe tot anul 2024, bani plătiți, de obicei, din conturile partidelor, pentru „transparență”.
Dar campaniile se bazează și pe contribuțiile unor sponsori care nu trec întotdeauna prin „registrul” oficial. Problema nu e una de fond: orice persoană este liberă să doneze sau să se implice în orice cauză dorește, socială sau politică, în cadrul sau în afara unei campanii.
Problema e una de transparență, pentru că revelarea unor nume sau companii ar putea scoate la lumină legături mai vechi între politicieni și susținătorii lor, legături ce nu sunt dorite a fi făcute publice nici de primii, nici de cei din urmă.
Mai poate o campanie să schimbe opțiunile de vot?
Dincolo de eternele secrete care ne tulbură orizontul politic, o campanie electorală în România e ca iarna: mereu ne ia pe nepregătite.
Toată România e împânzită de bannere, prisme, stegulețe, display-uri. Figuri necunoscute, cu mesaje mai mult sau mai puțin inspirate, încearcă să ne convingă să facem o anumită alegere în cabina de vot.
Începe, așadar, o nouă campanie electorală, care costă mult și are miză mare: reprezentare locală și reprezentare europeană pentru România. Cum ne influențează o campanie bine făcută? Care sunt lucrurile care ne pot schimba opțiunea, dacă ea există deja?
Cercetătorii spun, mai nou, că alegătorii care decid mai târziu care va fi opțiunea lor electorală sunt mai probabil să fie găsiți printre cetățenii foarte sofisticați (educați și foarte bine informați). Prin urmare, deciziile târzii nu ar trebui să mai fie interpretate ca un simptom al apatiei și al dezangajării politice, cum era în democrațiile anilor ’80-‘90, ci mai degrabă ca un semn pozitiv care indică faptul că alegătorii bine informați și cunoscători din punct de vedere politic caută să facă o alegere atentă, pe baza a ceea ce se întâmplă în campanie.
Ce s-a schimbat?
Motivul care stă la baza acestei schimbări are, în primul rând, un izvor social antropologic. Omul, societatea, mijloacele de informare în masă, tehnologia și comunicațiile, printre altele, s-au schimbat fundamental în ultimele decenii. Informație mai multă, mai diversă, din foarte multe surse.
Deciziile târzii sunt doar una dintre consecințele paradigmei în care omul educat ia o hotărâre abia când e sigur că a aflat tot ce era de aflat. În cazul nostru, despre un anume set de candidați. Cercetările recente mai arată și faptul că majoritatea indecișilor și a apaticilor rezidă tot în pătura „alegătorilor sofisticați”. Sătuii, plictisiții, dezamăgiții și alții – care nu sunt neapărat deconectați ci, mai degrabă, nereprezentați.
Cine știe, poate că finalul de campanie ne va aduce surprize și din punctul acesta de vedere.
Dar, mai mult ca niciodată, trebuie să fim atenți la ce vedem, auzim și mai ales la ce așteptăm de la discursul electoral.
Dacă tot plătim noi campania (sau o parte din ea), măcar să votăm în cunoștință de cauză.