CNN: Păcălit din nou de Putin? Ce spune Trump zilele astea ne arată că așa ar fi

CNN: Păcălit din nou de Putin? Ce spune Trump zilele astea ne arată că așa ar fi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Donald Trump și colaboratorii săi au susținut săptămâni întregi că nu au fost puși în încurcătură de Vladimir Putin. După ani în care rostea doar vorbe dulci la adresa liderului rus, Trump a început recent să-l critice şi oamenii lui au spus că Putin s-ar fi schimbat în mod neașteptat.

Însă, în ciuda tuturor încercărilor de rescriere a istoriei, Trump se pregătește să participe la cea mai mediatizată întâlnire cu Putin cu riscul de a părea, din nou, un naiv, arată o analiză publicată de CNN cu câteva ore înainte de marele summit.

Invitarea lui Putin pe sol american era deja un risc pentru că îi oferă posibilitatea de a se face auzit, dar criticile au crescut în intensitate după anunțarea summit-ului din Alaska.

Inițial, Casa Albă a încercat să gestioneze așteptările: purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a prezentat întâlnirea ca pe un simplu „exercițiu de ascultare”. Secretarul de Stat Marco Rubio a fost de acord, iar Trump a spus că aceasta e doar prima discuție – sugerând că o a doua întâlnire (posibil cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski) ar trebui câștigată în urma negocierii cu Putin.

Însă ulterior retorica lui Trump s-a transformat în promisiuni grandioase. A susținut de două ori că simte că un acord este iminent:

„Cred că (Putin) chiar vrea totul, și cred că a vrut mereu totul”, a spus Trump despre Ucraina la Fox News. „Dar datorită unei relații pe care o are cu mine, conducând această țară, cred că acum e convins că va face un acord. O să facă un acord. Cred că o să facă.”

Mai târziu, în Biroul Oval, a adăugat: „Cred că președintele Putin va face pace.”

Dacă aceste declaraţii vă sună familiar, este pentru că Trump a prezis aproape același lucru acum șase luni, aminteşte CNN:

„Îl cunosc foarte bine”, spunea Trump în februarie. „Da, cred că vrea pace. Cred că mi-ar spune dacă nu ar vrea. … Am încredere în el pe acest subiect.”

Dar, așa cum au demonstrat ultimele șase luni, Putin nu dorea pace în acel moment. Şi deci comentariile lui Trump au devenit problematice când s-au lovit de realitate, aşa că președintele american a început să-l critice, aparent frustrat de lipsa de entuziasm a lui Putin pentru mult-promisul acord de pace.

Totuşi, ce-l făcea pe Trump să creadă aşa de tare că Putin vrea pacea încât să dea şi garanţii publice în acest sens?

Dacă ne uităm mai atent cum a descris Trump schimbarea de atitudine față de liderul rus vedem un semn tacit că a fost fermecat de Putin și și-a făcut o impresie greșită despre intenţiile lui.

Trump a vorbit de mai multe ori despre cum Putin îi spunea lucruri frumoase, dar nu le susținea cu fapte. La un moment dat, a ajuns chiar să spună că liderul de la Kremlin "aruncă doar rahat". Adică practic îl vrăjeşte.

Tot Trump a mărturisit deschis cât de ușor credea că ar fi să obțină un acord de pace. „Credeam că va fi cel mai ușor”, a spus el joi.

Și, poate cea mai elocventă situație: luna trecută, Trump și-a amintit că vorbea cu soția, Melania Trump, despre o convorbire „minunată” cu Putin – chiar înainte ca ea să-i spună că a avut loc un alt bombardament asupra unui oraș.

A părut mult mai mult decât o relatare pur informativă; părea că președintele admite că Putin l-a orbit cu farmecul său, doar pentru a primi rapid o doză dură de realitate.

Nici nu s-a străduit prea tare ca să nu lase impresia că Putin l-a aburit ani de zile.

Într-adevăr, Trump poate avea motive întemeiate să creadă că Putin este pregătit pentru un acord; nu avem acces la culisele negocierilor și nu știm exact ce a declanșat această întâlnire. Dar, conform standardelor setate chiar de Trump privind tratativele cu Putin, cuvintele nu sunt de ajuns, faptele trebuie să confirme.

Mai mult, relatări recente adaugă dovezi că Trump pare să nu înțeleagă cu adevărat cu cine are de-a face. CNN a relatat joi dimineață că Trump întreba oficialii de la Casa Albă și europeni ce s-a schimbat la omologul său.

„Mulți din jurul lui Trump încearcă acum să-l convingă că Putin s-a schimbat, astfel încât să aibă un motiv să spună că nu a greșit la început, crezând că Putin este un tip bun”, a declarat o persoană familiară cu situația pentru CNN.

E simplu de înțeles de ce o astfel de poveste ar fi atractivă pentru Trump. Dar ideea că el ar putea să o creadă nu este deloc un semn bun pentru capacitatea lui de a-l citi pe Putin și de a gestiona complexitățile diplomației – mai ales că de mult timp mulți încearcă să-i explice că Putin nu e un partener de cuvânt.

Mulți americani par să se fi convins şi văd problemele în abordarea președintelui lor față de Putin. În ciuda reputației cultivate de „om al acordurilor”, americanii au foarte puțină încredere că poate realiza unul bun aici. Un sondaj Pew Research Center publicat joi arată că 59 % dintre americani au încredere redusă sau deloc în capacitatea lui Trump de a lua decizii înțelepte despre războiul din Ucraina, comparativ cu doar 16 % care sunt „foarte” încrezători.

Iar ideea că Trump ar putea favoriza Rusia este împărtășită de aproape jumătate dintre cei care au o opinie despre acest subiect: aceștia spun că Trump a fost „prea împăciuitor” cu Moscova. Alte sondaje arată că mulți americani se tem că și un eventual acord ar fi prea avantajos pentru Putin.

Azi e ocazia lui Trump să dovedească contrariul – că poate negocia și chiar bine.

Însă e normal să ne temem de o reluare a greșelilor trecutului, conchide CNN.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇