Donald Trump se declară „nemulțumit” de președintele rus Vladimir Putin, acuzându-l că livrează mesaje amabile fără conținut real și că a refuzat constant orice încetare a focului în Ucraina.
„Putin ne aruncă mult rahat (We get a lot of bullshit thrown at us by Putin). E foarte amabil tot timpul, dar se dovedește că nu înseamnă nimic”, a spus Trump în timpul unei ședințe de cabinet, citat de Reuters.
Critici după luni de ezitări
Declarația marchează o schimbare de ton, după luni în care Trump a oscilat între a lăuda Kremlinul și a critica agresiunea rusă în Ucraina.
În ciuda promisiunilor făcute în campanie că va pune capăt războiului „în 24 de ore”, liderul de la Casa Albă nu a avansat nicio soluție concretă.
Până acum, Trump nu a susținut sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei și nici nu a promovat creșterea ajutorului militar pentru Kiev, aminteşte Kiev Independent.
Legea sancțiunilor, încă „opțională”
Referindu-se la proiectul legislativ din Senat privind noi sancțiuni împotriva Rusiei, Trump a declarat că este „total opțional” pentru el să-l implementeze sau să-l anuleze. „Mă uit foarte serios la el”, a adăugat.
Proiectul prevede taxe vamale de 500% pentru importurile din țările care cumpără petrol, gaze, uraniu și alte produse rusești. Legea a fost introdusă în aprilie, dar nu a fost votată până acum.
Potrivit senatorului care a iniţiat-o, Lindsey Graham, Trump i-ar fi spus în privat că „a venit timpul” pentru adoptarea pachetului de sancțiuni. Senatul ar urma să voteze după pauza parlamentară din iulie.
„Ucide mulți oameni”
Trump a acuzat Kremlinul că sacrifică mii de vieți pe frontul din Ucraina. „Ucide mulți oameni — soldații lui, în principal. Și acum s-a ajuns la 7.000 pe săptămână”, a mai spus președintele american.
După o conversație telefonică cu Putin, pe 3 iulie, Trump a declarat că este „foarte dezamăgit”, semnalând o frustrare crescândă față de atitudinea liderului rus.
Întrebat de un jurnalist dacă intenționează să acționeze, Trump a răspuns: „N-aș spune... vrem să avem un mic element de surpriză”.
Pauză în livrările de arme către Ucraina
Declarațiile lui Trump vin în contextul unei întreruperi temporare a livrărilor de armament către Ucraina, anunțată pe 2 iulie. Măsura a fost justificată de o analiză internă a Pentagonului privind capacitatea stocurilor americane.
Trump a negat că ar fi fost o pauză reală, iar unele instituții media au relatat că secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat de unul singur oprirea livrării anumitor tipuri de arme către Ucraina, în ciuda unei analize militare care indica faptul că aceste livrări nu ar reprezenta o amenințare la adresa pregătirii de luptă a SUA.
Pentagonul a anunțat, luni, că Statele Unite trimit arme de apărare suplimentare Ucrainei, la ordinul lui Trump.
Potrivit oficialilor, noile transporturi conțin arme defensive destinate să ajute Ucraina să reziste până când se poate obține „o pace durabilă”.
Trump a lăudat sistemele deja livrate Ucrainei, precum rachetele antitanc Javelin și bateriile de rachete Patriot, descriindu-le drept „cele mai bune echipamente din lume”.