George Simion și ideologul Sorin Lavric nu ar fi fost în stare să obțină pentru AUR ce i-au adus zilele astea academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, președintele României și unul dintre oamenii „de cultură” care intoxică spațiul public, în numele „sufletului românesc”, de inspirație rusească.
La pupitrul Academiei Române, Constantin Bălăceanu-Stolnici, pe care nici măcar deconspirarea colaborării cu dictatura comunistă nu l-a rușinat, a ținut un discurs retrograd, în care a înfierat, într-un autentic stil sovietic, Occidentul depravat.
S-a plâns de calitatea școlii, care nu mai înțelege virtutea bătăii la fund, așa cum se întâmpla în vremurile glorioase. Tot atunci, deși preoții curajoși erau întemnițați, Biserica nu era, spune academicianul, umilită. Cum e astăzi, se subînțelege, în democrație, scrie Andrei Cornea în Revista 22.
De fapt, așa cum arată istoricul Oliver Jens Schmitt într-o lucrare deja de referință despre BOR, în relația cu puterea politică, Biserica nu a fost niciodată mai puternică decât astăzi – să ne uităm doar la Legea Educației, proaspăt trecută prin Parlament, și în care nu se regăsesc solicitările experților din educație, dar Bisericii nu i se refuză nimic.
Mai mult, însă, a spune, prin gura unuia dintre cei care au colaborat în comunism, că Biserica nu era umilită, înseamnă a legitima acordarea dintre Biserică și Putere, chiar și atunci când Puterea este una contra omului.
Iar comunismul, promotor al ateismului, era chiar și golit de Dumnezeu, dar important era, nu-i așa?, că nu umilea Biserica.
Acesta a fost Bălăceanu-Stolnici, unul dintre intelectualii trecuți peste noapte în postcomunism, fără a pierde o fărâmă din statutul de statuie pe care l-au pretins marii colaboratori cu regimul național-comunist.
În plină grevă a profesorilor, o grevă pe care, hulpav, PSD a crezut că o poate manipula, Dan Puric, considerat unul dintre promotorii narațiunilor pro-rusești și ultra-naționaliste, le-a vorbit elevilor de la un liceu de elită din București, colegiul „Sfântul Sava”. Lucrurile nu ar fi devenit publice, dacă un reporter Digi24 nu s-ar fi aflat în școală, pentru a vedea cum se desfășoară greva.
Instrumentalizarea copiilor, îndoctrinarea minților de copii, care au o cu totul altă aderență la teze pătimașe și cu tușe groase, este una dintre tehnicile folosite de regimurile dictatoriale.
În Rusia, regimul ridicat de Putin pe meterezele staliniste a pus la cale, de câțiva ani, o întreagă desfășurare de îndoctrinare în școli, folosind revizionismul istoriei, cultivarea sentimentului de cetate asediată și pregătirea pentru un nou mare război patriotic. Unele dintre aceste elemente sunt locuri comune în discursurile de tip Puric și, a se vedea mai sus, Bălăceanu-Stolnici.
În același registru în care copiii devin țintă ideologică se înscrie și prezența lui George Simion la liceul „Gheorghe Lazăr”, doar că dacă în cazul lui vorbim totuși de un personaj ușor de ridiculizat și de dat în vileag, în cazul lui Dan Puric ne aflăm în fața unui experiment tip Jordan Peterson, insinuant intelectual, cu apel la autoritate morală și științifică, mixând teorii psihologice cu teze radical-conservatoare.
A da astfel unor adolescenți să mestece teze radicale, naționaliste, a le induce sentimentul că trebuie să fie ofensivi, pentru a nu fi înfrânți în convingerile și identitatea lor sunt tehnici perfide, mai ales atunci când copiii sunt supuși unor astfel de experimente în spatele ușilor închise.
Puțin mai încolo, președintele Klaus Iohannis și-a dorit o fotografie triumfalistă, cu elevii din Sibiu, chiar în ziua în care profesorii au ieșit în stradă.
Președintele Iohannis a demonstrat în al doilea mandat că este prin excelență inadecvat cu agenda socială, urmărind strict maximizarea profitului politic personal și pentru partid, dar acum a făcut un pas mai mare înspre stadionul unde liderii populiști se fotografiază cu copiii țării. Un gest de frondă, în stilul acelui „ghinion!” cu care a intrat în instituția prezidențială.
Fiecare dintre aceste gesturi, singular, ar putea trece ca fiind inofensiv. Puse laolaltă, însă, cu dozări diferite și țintind publicuri diferite, ele duc mesajele AUR și acolo unde Simion și flăcăii lui nu ajung.
AUR nu crește pentru că e capabil de o ofertă politică, ci pentru că oamenii sunt asmuțiți și țintiți în scenarii naționalist-retrograde sau convinși, acum chiar de președintele țării, că între guvernare și cetățeni reprezentarea nu există.