Golemul este o ființă magică, creată de la zero din materie fără formă, pentru a fi manipulat de omul cu ambiții de demiurg. Legenda arată cum această creatură scapă din ațele creatorului ei și pune la cale un șiretlic pentru a-l păcăli pe acesta și pentru a-i întoarce împotrivă.
Evoluția AUR se duce pe două paliere. Primul este acela al jocului politic și e ceea ce se vede în prim-plan. În acest punct, AUR arată extremist, mediocru, folosind violența politică și cu legături evidente cu narațiunile rusofile.
Al doilea palier însă este cel social, care nu se vede în niciun prim-plan, nici măcar în cel al televiziunilor populiste; aici, în comunitățile pixelate din țară, AUR arată conservator, legitimat în mici focare religioase și pe măsura resentimentelor oamenilor care se simt cronic nereprezentați politic și mai ales nedreptățiți.
E o diferență pe care nici președintele Iohannis, nici PNL și nici PSD nu sunt dispuși să o înțeleagă și care ar putea avea consecințele unui dezastru real pentru România.
Creșterea AUR pe acest al doilea palier este mult mai serioasă și mai profundă decât cred Iohannis și cei doi premieri rotativi și are potențialul de a infirma strategia pe care atât Klaus Iohannis, cât și PSD au folosit-o pentru a fi aleși: răul mai mic.
O simplă privire, dinspre unul dintre evenimentele care a părut că ia prin surprindere acea Românie atentă doar la prim-plan și care își filtrează atât de mult informațiile pe care le mai poate suporta, încât habar nu are ce se derulează seară de seară la posturile de televiziune de cazarmă.
Un copil în vârstă de 7 ani a câștigat concursul Românii au talent, în urma votului publicului, după ce a recitat un poem atribuit lui Octavian Paler, dar care are rădăcini în discursurile liderilor religioși sectanți americani. De altfel, chiar Paler ar fi infirmat paternitatea, dar trebuie să admitem că se potrivește.
Până la această recitare a unor versuri inocente, dacă nu ar fi contextul politic al ascensiunii unui tip radical de neoconservatorism, copilul a mai recitat însă și un monolog al lui Vlad Țepeș, cu un mesaj îngust naționalist care, printre altele, vorbește și despre tăierea capului celui care-și trădează țara.
Iar de aici derivă mai multe probleme, unele care țin de ocultarea istoriei și de reținerea în memoria socială a mitizării istorice, adică a unor falsități care intră în construcția naționalistă și deservesc tocmai cunoașterii istorice (și atunci cum să nu repeți greșelile trecutului?), altele care țin de expunerea unui copil neechipat încă cognitiv și emoțional pentru a înțelege concepte ca trădare de țară, decapitare la un discurs al urii.
Pare evident că nu despre patriotism este vorba, nici despre apartenența la o națiune, ci despre naționalismul gregar, care are nevoie de Iuda dintre noi și pentru care ceilalți sunt dușmani de moarte.
Și, totuși, nu e atât de evident.
Foarte mulți dintre cei care l-au auzit pe copil recitându-l pe Vlad Țepeș s-au simțit reprezentați și, pe cale de consecință, nedreptățiți colectiv atunci când au auzit criticile.
Doar că nu despre un copil talentat și cu o capacitate peste medie a memoriei, probabil, este vorba, ci despre școala de arte din Botoșani care i-a învățat pe copii să recite Radu Gyr, un poet nu doar cu simpatii legionare, ci și legionar activ, despre straturile profunde ale societății care se simt atacate visceral, existențial dacă le pui față în față cu textele lui Eminescu din Timpul ori cu discursurile lui Octavian Goga, Nae Ionescu și așa mai departe. În aceste Românii suprapuse, naționalismul din național-comunism a creat o țară gata să ridice AUR.
De altfel, ocultarea istoriei, decuparea ei convenabilă, romanțarea în cheie naționalistă sunt printre tehnicile cele mai perfide ale regimului comunist, menite să creeze acel om nou dezumanizat și pus la dispoziția dictaturii.
Au reușit, pentru că România a intrat în anii dictaturii comuniste după alte trei dictaturi succesive (cea regală a lui Carol al II-lea, cea legionară și cea a mareșalului Antonescu) și cu un nivel precar de educație.
Mai mult, România nu a avut acel interval în care să așeze onest pe masă problema legionară, antisemitismul (legionar sau nu), pactizarea preoților cu Mișcarea legionară, masacrarea evreilor.
După 1989, confiscarea tranziției către democrație de către foști nomenclaturiști și securiști a făcut ca România să rateze încă o dată cunoașterea istoriei și, dacă nu lustrarea, măcar remușcarea socială.
Așa se face că nici azi Biserica Ortodoxă Română nu permite accesul la arhivele din comunism, cu toate că până și sub portretele femeilor care au sprijinit rezistența anticomunistă din munți e scris, acolo unde sunt expuse poveștile lor, în Făgăraș, că regimul s-a folosit de preoți care turnau la Securitate confesiunile. Nu există abdicare mai mare de la umanitate și de la rostul preoțesc.
Aceasta este România în care AUR crește exponențial și din multe puncte de vedere organic, dar nu doar pentru că oamenii din această Românie sunt mai ușor manipulabili, ci pentru că nimeni altcineva, adică un partid politic, nu le-a vorbit vreodată ca și cum ar fi relevanți și niciun partid politic dintre cele care au avut guvernarea în ultimele trei decenii nu a intenționat să dezvolte educația și accesul la memoria istorică reală. Cu atât mai puțin președintele Klaus Iohannis, în mandatul căruia educația capătă accente monstruoase.
În campania pentru cel de-al doilea mandat, Klaus Iohannis și PNL au aplicat strategia pe care PSD apasă acum: la primii, era vorba despre Viorica Dăncilă, umflată să ajungă în turul doi și astfel Iohannis să își aroge profil de salvator, la PSD-ul de astăzi e vorba despre AUR, alimentat fără discernământ, astfel încât PSD să pară salvatorul țării.
Doar că lucrurile acum au pus în circulație straturi sociale mai profunde, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt într-un context geopolitic vulnerabil, în care propaganda rusească alimentează faliile. Mai mult, în afară de cei doi mamuți care se alimentează din și alimentează AUR, i.e. PSD și PNL, ceilalți actori politici nu transmit mesaje și oferte politice relevante, atunci când nu comit erori strategice mari, cum este aceea a transformării AUR într-o cetate asediată, adică exact ceea ce îi dă relevanță pentru electoratul care se percepe ca fiind existențial nedreptățit.