Toate evoluțiile politice ale momentului și ale perioadei următoare trebuie citite în primul rând în cheie electorală, adică în perspectiva prezidențialelor de anul viitor.
În mod normal, scrutinul din 8 decembrie ar fi trebuit să încheie ciclul electoral, să deschidă o perioadă cu 4 ani fără alegeri și să permită trecerea la măsuri de corecție vitale fără de care bugetul României se duce în cap și criza este inevitabilă.
Iată însă că rămânem sub semnul campaniei electorale și partidele par mai degrabă interesate să se poziționeze în această perspectivă, contând pe faptul că oricum prima formulă de guvernare va fi una de sacrificiu până la prezidențiale, în raport cu care e mai avantajoasă opoziția decât asumarea.
Așa se face că, într-o enumerare cronologică, USR s-a apucat să vânture isteric ultimatumuri și liste pe jumătate populiste. Ce treabă are demisia președintelui cu negocierea unui guvern? Ce înseamnă depolitizarea CCR, când prin însăși Constituție Curtea este o instituție politico judiciară, deci schimbarea de statut ar presupune o reformă constituțională? Cum să pretinzi adoptarea bugetului în 6 zile când ani de zile am reproșat că bugetele sunt făcute nerealist pe genunchi?
USR pare că dorește mai degrabă să stea în Opoziție, de unde Elena Lasconi este cea mai avantajată să atace din nou reduta prezidențială, cu atât mai mult cu cât pe culoarul ei a intrat intempestiv Nicușor Dan.
Așa se face că Ciprian Ciucu de la PNL transmite că PSD cam pute, iar Marcel Ciolacu a retras PSD din discuțiile pentru un nou guvern.
Dl Ciolacu știe cel mai bine ce corecții urgente sunt necesare, cât de dificil a devenit pentru România să se împrumute și care va fi costul electoral al adevărului. Cu alte cuvinte, își cunoaște greaua moștenire.
Tactic nu a fost o mișcare proastă pentru PSD. Fără el, nu ar poate fi realizat decât un guvern minoritar care să vină cu căciula în mână la social-democrați pentru fiecare vot. Deci PSD ar avea decizia reală, dar fără pasivul guvernării.
Planul are însă două hibe majore.
Pe de o parte, aleșii din teritoriu ai PSD, neconsultați de Marcel Ciolacu înainte de anunțul retragerii, nu gândesc lucrurile în termeni tactici subtili. După ce s-au trezit pentru prima dată fără candidat în finală, după ce au scos la parlamentare scor de partid mediu, acum să se vadă și în Opoziție, oricât de avantajoasă ar fi ea, e prea mult. Nu are cum să absoarbă și acest șoc.
Pe de altă parte, ideea de guvern minoritar, fragilă prin definiție, este și mai fragilă după ce UDMR a anunțat că nu ar intra într-o asemenea aventură. AUR nu a ratat momentul și se declară gata să preia guvernarea ca al doilea partid din Parlament.
Deci retragerea PSD echivalează cu haosul total cu efecte economice grave pentru care nu are cum evita responsabilitatea politică.
Așa că este de așteptat ca dl Ciolacu să se replieze, în numele responsabilității față de țară desigur, după ce a primit scuze de la Ciprian Ciucu.
Dacă va fi așa, PSD va rămâne cu afirmarea poziției de partid sine qua non, dar va înfrunta decontul măsurilor de corecție. Faptul că Marcel Ciolacu se teme de el sugerează că social-democrații se gândesc serios la o candidatură individuală, care ar putea fi din nou dl Ciolacu.
În general, în tot acest joc electoral, fiecare partid îi acuză pe ceilalți că nu au înțeles votul românilor în timp ce dovedește că el însuși nu a înțeles nimic. Pentru că votul a fost și împotriva egoismului electoral, și împotriva politicianismului, și împotriva scandalului continuu ca mod de acțiune politică.
Cine va fi perceput că lasă țara în haos și este vinovat pentru degradările grave care ar urma va pierde electoral iremediabil.
Cel mai probabil, cum-necum, se va reveni la discuții pentru un guvern majoritar, în numele responsabilității, dar vom rămâne sub semnul blestemului campaniei până la prezidențiale.
Iar principalele victime sunt oamenii care muncesc din greu ca să trăiască, să plătească salarii și dări statului nerușinat.
Ei nu știu ce le va aduce anul viitor, cum să își facă propriile bugete și planuri de dezvoltare. Ei se trezesc cu conturile blocate pentru că sistemul ANAF merge din eroare în eroare, la ei urlă câte o funcționară plătită din banii lor care le spune să emigreze, dacă nu le convine cum funcționează Fiscul.
Și, în aceste condiții, nu ar trebui să ne mire dacă votul de protest antisistem în loc să se potolească va atinge până la prezidențiale cote și mai înalte.