România ar putea avea cel mai tânăr ministru al Apărării din ultimii 35 de ani, într-o perioadă în care pacea e pe muchie de cuțit, Europa se înarmează și România pare să nu înțeleagă momentul grav în care se află.
Fotoliul Apărării a rămas vacant după demisia forțată a lui Ionuț Moșteanu, care s-a încurcat când a trebuit să dea explicații despre studiile lui finalizate la o universitate controversată, dar și despre imposibilitatea lui de a spune cum de nu a făcut armata, într-o perioadă în care stagiul militar era obligatoriu.
USR l-a nominalizat joi pe Radu Miruță, 40 de ani, pentru fotoliul Apărării.
Miruță este deocamdată ministrul Economiei și a asigurat interimatul de la MApN, fără să producă niciun fel de valuri și fără să se pună pe el în evidență.
A făcut în paralel o facultate de drept privată din Târgu Jiu și Facultatea de electronică, telecomunicații și IT de la Politehnica din București, unde a rămas asistent universitar.
Ofițerii cu grade mari din MApN nu prea îl înghițiseră pe Ionuț Moșteanu, fiindcă nu înțelegeau cum e posibil ca șeful politic al Armatei să nu aibă studiile în regulă, dar, poate, și pentru că vorbea prea mult și îi plăcea să-și facă imagine proprie pe spezele funcției.
Moșteanu, ca de altfel majoritatea predecesorilor lui, venea din afara domeniului și nu a avansat în interiorul Guvernului niciun fel de idei care să producă politici de Apărare mai eficiente, care să aducă noi investiții, noi trupe aliate pe teritoriul țării sau noi acorduri bilaterale de susținere a țării, în cazul unei posibile, chiar dacă îndepărtate, confruntări.
Nu a adus în discuție modele de urmat, dinspre Finlanda sau dinspre Polonia, nu a militat pentru ajutoare sau alt fel de sprijin în favoarea soldaților care merg în teatre de operațiuni.
Într-o perioadă în care toată Europa se pregătește de război și în care liderii politici, militarii și profesioniștii din intelligence ai marilor puteri continentale anticipează o mare conflagrație în următorii ani, până în 2029, România are nevoie nu doar de un echilibru al discursului, ci și de punerea în aplicare a unei strategii de apărare cu scenarii multiple.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus săptămâna trecută la un eveniment al Conferinței pentru Securitate de la Munchen că Europa e „următoarea țintă a Rusiei”, că „deja am suferit pagube”, că „prea mulți dintre noi încă nu văd urgența”, că „prea mulți cred că timpul lucrează încă în favoarea noastră, dar că „nu este așa”.
România are deci nevoie de un ministru al Apărării care să poată face împreună cu generalii Armatei planuri de viitor, inclusiv pentru circumstanțele cele mai complicate, pe care să le poată discuta la nivelul Executivului și pe care să le poată comunica public fără teama că își pierde popularitatea.
În mandatul fostului ministru al Apărării, MApN a încercat să facă o trecere în revistă a rezerviștilor, dar totul a fost văzut ca un experiment între comic și ridicol.
În paralel, mai ales statele europene aflate în proximitatea Rusiei, dar nu doar ele, se pregătesc serios pentru un conflict, iar serviciul militar este sau ar urma să devină obligatoriu.
Pe lista statelor unde tinerii fac armată sau urmează să fie supuși unui tip de conscripție se află Austria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia și Suedia.
Ţările nordice și baltice își pregătesc de mai multă vreme populația pentru un eventual război, iar liderii marilor puteri și ai statelor interesate de felul în care se circumscrie viitorul securității se întâlnesc în diferite formate și încearcă să facă strategii comune sau alianțe bilaterale.
România are nevoie de un ministru al Apărării care să încurajeze analizele militarilor și soluțiile lor, într-o lume în care Moscova ar vrea să-și extindă influența cu orice preț.
Sigur, deciziile sunt luate de liderii politici, fiindcă așa cum spunea generalul prusac Carl von Clausewitz în urmă cu 200 de ani în cartea celebră „Despre război”, devenită manual, „războiul e doar o continuare a politicii cu alte mijloace”: „intenția politică este scopul, războiul este mijlocul și niciodată mijlocul nu poate fi gândit fără scop”.
În ce-i privește pe ruși, scopul lor e destul de clar, Vladimir Putin vrea să-și ia revanșa după destrămarea Uniunii Sovietice și să aibă un cuvânt de spus în politica vecinilor săi care s-au desprins din URSS. Serghei Karaganov, profesor universitar, autor al doctrinei care-i poartă numele, un ideolog al Kremlinului spunea recent că: „adevăratul adversar al Rusiei este Europa, nu nenorocita Ucraina, săracă și manipulată", iar războiul ruso-european „a început deja.”
Războiul are multe fețe, România a exersat deja atacurile cibernetice, creșterea curentului extremist-naționalist deopotrivă în mediul real și în cel virtual, dar și dronele rusești care traversează spațiul aerian al țării și care în mandatul precedent al ministrului Apărării nu au fost doborâte.
România a părut nepregătită în fața inamicului său lăsând aceste aparate fără pilot să se plimbe, să monitorizeze, să pună la încercare apărarea țării. Poate că Bucureștiul are nevoie de un ministru al Apărării care să-și asume rapid decizii ferme, care să fie respectat de militari, dar care, la rândul lui, să știe cum să folosească expertiza ofițerilor.