Abilitatea lui Benjamin Netanyahu de a folosi în scopul propriului regim de putere crizele nu este nouă nici pentru liderul israelian și, în general, este ceea ce autocrații, iliberalii, populiștii se pricep să facă.
Nu există consecințe inocente, iar situația din Gaza, unde în continuare se află ostatici israelieni, nu se ştie în ce stare, și unde în continuare mor oameni, civili, în vreme ce majoritatea trăiește în condiții subumane, arată efectele devastatoare ale unui regim de putere patologică.
Una dintre cele mai potrivite și directe descrieri ale lui Benjamin Netanyahu o face Zeruya Shalev, care, cu câteva luni înainte de atacurile teroriste ale Hamas în Israel, care au însemnat ucideri, răpiri și, aşa cum începe să fie tot mai documentat, violuri, scriitoarea israeliană îl descria astfel pe Netanyahu:
„Uneori, Bibi îmi amintește de regele Saul, din cauza tendinței sale paranoice care crește odată cu anii și care are un impact foarte rău asupra noastră. (…)
Eu nu am fost niciodată de acord cu Netanyahu, nu l-am susținut niciodată. Dar l-am apreciat în trecut, cred că a fost un prim-ministru destul de bun multă vreme. Chiar își iubea țara și îi era foarte devotat.
Dar din 2015, de când poliția a început să-l cerceteze pentru cele trei-patru dosare penale, iar apoi l-au trimis în judecată, cred că s-a schimbat complet, într-un mod foarte dramatic și tragic. A început să se comporte ca un soț abuziv. Nu mai era un iubit devotat, ci mai degrabă un soț violent fără limite.
Adică el pare dispus să sacrifice statul de dragul propriei persoane, pentru că îi este atât de frică de proces, îi este frică să meargă la închisoare.
Și, desigur, pot înțelege, dar cred că prețul este teribil, teribil de mare acum pentru Israel. Cu toții plătim un preț groaznic și cine știe ce se va întâmpla. Mi-aș dori ca el să renunțe. Aș vrea, dacă vrea să-și dovedească nevinovăția, să-și dea demisia și să meargă în instanță și să se concentreze acolo să fie declarat nevinovat. Nu va putea face asta cât timp este prim-ministru și își folosește toată puterea pentru a scăpa de proces. (...)
Cred că acum am ajuns în punctul în care situația este cea mai dificilă și mai conflictuală. Asta are foarte mult de-a face și cu Netanyahu, pentru că la fel ca mulți lideri populiști, el a făcut tot ce a putut pentru a crește ura și pentru a crește disparitățile interne din Israel. Suntem extrem de divizați acum".
Vicierea democrației lasă cetățenii fără scut
Înainte de atacul din 7 octombrie, Benjamin Netanyahu era un lider politic contestat de jumătate de țară, în principal de intelectuali, umaniști, liberali, după ce demarase construcția unui sistem politic care să controleze practic justiția, așa cum denunțau protestatarii.
Printre aceștia s-a aflat Fania Oz-Salzberger, fiica lui Amos Oz, politolog și la rândul ei scriitoare.
"Când noi ieșim în stradă și protestăm față de guvernul Netanyahu nu protestăm doar față de atacarea statului de drept și a sistemului judiciar, ci protestăm și față de includerea în coaliția de guvernare a unor persoane deschis și asumat extremiste, a unui partid care îi preferă deschis pe evrei în fața arabilor, în interiorul țării.
Este un partid extremist și rasist și cred că asta va duce la noi violențe și va submina și mai mult principiile care au fondat statul Israel și potrivit cărora a funcționat până acum.
Nu pot să spun suficient de puternic că e cel mai prost scenariu din istoria statului Israel, pentru mine și pentru mulți alții", spunea Fania Oz, în intrerviul acordat spotmedia.ro în martie 2023.
Un analist aflat spre dreapta politică, Daniel Gordis, avea aceleași premoniții sumbre că asaltul regimului Netanyahu asupra justiției, compromiterea democrației și creșterea curentului extremist vor duce țara în cel mai prost scenariu.
Daniel Gordis, senior vicepresident și Koret distinguished fellow la Shallem College și editorialist la Jerusalem Post și Bloomberg, decan fondator al Școlii de studii rabinice Ziegler de la University of Judaism, explica în interviul acordat spotmedia.ro de ce conflictul din Israel nu are de-a face cu clivajul evrei/arabi israelieni, religios/secular sau cu stânga/dreapta: e vorba despre salvarea democrației, spune acesta.
"Din ce pot eu să-mi amintesc, nu a mai existat ceva similar în Israel, ceva care să genereze un astfel de răspuns popular, probabil de la acordurile de la Oslo, din 1995. Acele zile nu pot fi ușor uitate, cu sute de mii de protestatari în Tel-Aviv, iar la sfârșitul protestelor, Ițhak Rabin era mort.
Înainte de acestea, au mai fost proteste în 1981, în timpul lui Begin și Sharon, după masacrele din Sabra și Shatilla – nu au fost acuzați soldații israelieni că ar fi deschis atunci focul, dar erau tabere pe care Israelul le controla și concluziile comisiei de anchetă au fost că le putea preveni. Sute de mii de oameni au ieșit atunci. Acum e prima dată după aproape 30 de ani, și suntem o țară veche de doar 75 de ani, deci e un interval lung, dacă raportăm la asta".
Un element se adaugă acestui tablou în care un lider politic devine dependent de putere, pentru a se salva, și atunci intră într-un sistem viciat de recompense și servicii reciproce, aducând la putere extremiști recunoscuți ca atare: alimentarea filonului naționalist radical al coloniștilor israelieni din Cisiordania și, astfel, punerea directă în pericol a israelienilor aflați la frontiera cu Gaza, lăsată aproape fără apărare.
Dar responsabilitatea cea mai mare care apasă pe umerii lui Netanyahu este strategia pe care a jucat-o cu Hamas, crezând că poate controla un status quo și, prin asta, poate slăbi Autoritatea Palestiniană, pentru a putea avea la îndemână argumentul că nu are cu cine negocia pacea.
În acest fel, Hamas și-a întărit puterea în Gaza și nu numai și s-a folosit de interesele unor state ca Iran și Qatar, pentru a se înarma și pentru a-și finanța infrastructura.
De aceea, spune intelectualul algerian Boualem Sansal, acest război este unul între Netanyahu și Hamas, mai degrabă decât un episod al conflictului israelo-palestinian.
"În Europa, inclusiv în rândul evreilor, există o respingere foarte puternică a lui Netanyahu și a coaliției sale extremiste, nimeni nu crede că el este omul potrivit pentru această treabă, el face totul pentru a preveni formarea unui guvern de uniune națională, caz în care ar fi chemat imediat în fața instanţelor de judecată. De asemenea, ar fi necesar ca într-o zi liderii Hamas, Haniyeh, Mechaal, Sinwar și alții, care se mândresc în Qatar și Turcia cu bani palestinieni, să fie aduși în fața justiției palestiniene".
De ce Netanyahu e neclintit de la putere. Pedala pe care apasă
În februarie 2023, întrebat dacă polarizările din Israel și politica de diviziune a societății dusă de Netanyahu nu va lăsa spațiu Hamas, Daniel Gordis miza pe faptul că în chestiuni de securitate națională, nu există diviziuni în Israel.
Când este vorba despre Hamas, nu există nicio diferență de politică între dreapta, centrul și stânga din Israel. Stânga israeliană nu e mai îngăduitoare cu Hamas decât dreapta. Dacă Hamas ar ataca acum, ar fi o scuză legitimă pentru Bibi să riposteze și asta ar uni țara. Nu spun că Bibi va folosi asta ca scuză, dar cei din Hamas nu sunt proști, ar fi foarte stupid să facă ceva acum.
Daniel Gordis
Și, totuși, exact asta s-a întâmplat. Hamas, despre care erau semnale că pregătește atentate, a reușit să zdruncine atât de mult Israelul, într-un mod atât de atroce, încât mentalul colectiv a adăugat un strat de traumă greu de procesat celei majore, Shoah-ul.
Pentru o vreme, a fost așa cum spunea Gordis, țara s-a unit în jurul nevoii de a-i salva pe cei răpiți și de a se pune la adăpost. Comunitatea internațională occidentală, liderii vestici, care evitaseră în lunile din urmă orice validare a regimului Netanyahu, au separat acum iliberalismul de care Netanyahu a dat dovadă de imperativul de a limita terorismul.
Doar că Benjamin Netanyahu mai avea un obiectiv, pe care l-a pus pe aceeași tavă: salvarea lui și a regimului de putere.
Problemelor istorice pe care le avea cu justiția s-au adăugat, și el înțelege asta, responsabilitatea pe care o are în alimentarea Hamas în Gaza și a radicalilor, în Israel, și sabotarea soluției celor două state, un fapt cu care, de altfel, și-a început cariera politică la nivel înalt.
Așa cum Israelul se unește în jurul conducerii atunci când are un război de dus, la fel procedează când războiul se termină și responsabilii sunt evaluați.
Corp la corp: încleștarea din Netanyahu și societate
Există analize care arată că strategia lui Benjamin Netanyahu în războiul cu Hamas din Fâșia Gaza este una de ținere a războiului la foc mocnit, în așa fel încât să dureze suficient de mult, cât el să găsească soluții de ieșire pentru salvarea proprie, inclusiv prin dezirabila, pentru el, revenire a lui Trump la Casa Albă.
Problema este că, făcând asta, nu reușește măcar să obțină un sprijin popular consistent, din contra chiar, contestatarilor de înainte, care erau preocupați de democrație, li se adaugă cei care și-ar fi vrut persoanele dragi salvate din captivitatea teroristă.
Protestele au reînceput în Israel și chestiunea care se pune este cine își poate asuma acum, politic, opoziția puternică la Netanyahu, asta însemnând și negocierea păcii, vindecarea post-Netanyahu, recredibilizarea Israelului care, pentru prima dată, își vede argumentul moral inutil, și pacea cu palestinienii, laolaltă cu resecurizarea Israelului în fața amenințărilor teroriste.