Câți vor dori ca Bolojan să reușească și câți îi vor pândi eșecul?

Câți vor dori ca Bolojan să reușească și câți îi vor pândi eșecul?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ilie Bolojan a început spunând ceea ce oamenii chiar aveau nevoie să audă: scuze pentru situația dezastruoasă în care am ajuns din punct de vedere bugetar, ordine în cheltuieli, bună guvernare, respect pentru cetățean, iar reformele vor începe cu clientela politică și statul. E bine, după ce am aflat cât de mult ne-am ghiftuit cu pizza și cât de puțin am plătit pe ea.

Programul de guvernare al cabinetului conține prevederi care susțin acest obiectiv, așa cum conține și prevederi referitoare la reducerea evaziunii. Dar multe dintre ele sunt destul de vagi încă.

De exemplu, reducerea cu 20% a angajaților din aparatul central. Cum a fost calculat procentul? Reducerea sporurilor și stimulentelor exagerate în administrația publică centrală și locală. Care anume concret, ce înseamnă exagerate? Cum anume vor fi din nou reformate pensiile speciale? Cum anume va fi interzis cumulul pensie - salariu?

În schimb, creșterile de fiscalitate sunt cu mult mai precise. Sunt majorate multe dintre cotele speciale de TVA, CASS pentru pensiile peste 4000 de lei, majorarea impozitului pe dividende, majorarea accizelor, al prețului rovignetei. Foarte probabil să nu scăpăm în toamnă de majorarea cotei generale de TVA.

Dacă reforma la nivelul statului va fi vizibilă din prima zi, dacă acele obiective generale vor căpăta concretețe rapid și vor fi asumate de tot guvernul, și majorările de fiscalitate vor fi mai ușor acceptate. Va fi esențial așadar ce va reuși guvernul încă din primele zile, nu există niciun răgaz, nicio lună de miere.

Ceea ce societatea vrea să vadă este că scuzele și promisiunea reformei statului nu au fost doar vorbe. Dar efortul nu poate fi doar al lui Ilie Bolojan, oricât de hotărât și autoritar ar fi premierul. Va fi un efort colectiv sau nu va fi deloc.

Deocamdată vedem patru partide, fiecare cu liderul lui în coaliție și fiecare cu vicepremierul lui în guvern, deci, am putea înțelege, o anumită autonomie în guvernare. Cât de incomodă va fi pentru dl Bolojan?

Unele nume din guvern sunt greu de digerat și ar fi fost de dorit opoziția premierului. Nu era timp, dacă o făcea, sigur nu era posibilă depunerea jurământului până la plecarea din țară a președintelui, iar o nouă amânare până vineri ar fi costat enorm.

Dar pe viitor, Ilie Bolojan chiar va putea să îi schimbe pe neperformanți fără scandal politic? Va fi un test major.

Și așa ajungem la întrebarea cheie.

Cine vrea cu adevărat ca Ilie Bolojan să reușească?

PSD? Câștigător detașat al unor negocieri absurd de lungi și prost gândite, PSD a adjudecat cam tot ce putea adjudeca la masa puterii. Inclusiv rotativa, deci premierul, din aprilie 2027, când măsurile cele mai grele vor fi fost luate. Sorin Grindeanu a declarat deja că PSD vrea reforme, dar nu cu orice preț.

De ce ar vrea PSD ca mandatul omului politic, președinte al partidului cu care se va confrunta în 2028, să fie un succes?

De ce ar fi dispus să-și lezeze clientela, primarii, electoratul de bază, cât timp toate acestea vor fi câștig electoral pentru Ilie Bolojan? Da, e cinic și meschin, dar când a fost politica PSD altfel?

PNL? Deocamdată liberalii sunt dispuși să accepte orice, inclusiv o împărțire a ministerelor în care doar la Interne au un liberal din partid. Dar câți sunt dispuși să pună osul cu adevărat pentru reforme, câți vor cu adevărat un președinte cu principii și intransigent, câți stau la pândă ca să îi ia gâtul în caz de eșec și să și ia partidul înapoi? Probabil în primul rând cei care ridică acum odele cele mai înflăcărate.

Nicușor Dan? Singura confruntare în aceste negocieri nesfârșite a fost cu Ilie Bolojan pe tema TVA, majorare împinsă în toamnă, când costul politic va fi mult mai mult al premierului și mult mai puțin al președintelui. Cu PSD, niciuna. Dimpotrivă, cum ziceam, social democrații au luat potul cel mare, inclusiv justiția, elementul central în promisiunile domniei sale.

Va dori Nicușor Dan un rival în topul încrederii și, cine știe, la viitoarele prezidențiale?

Cât de mare va fi sprijinul real pe care îl va primi Ilie Bolojan pentru a începe demolarea promisă, aceasta este întrebarea cheie? Câți vor dori să reușească și câți îi vor pândi eșecul? De partea unde va exista masa critică, depinde redresarea României.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇