Capitularea subită a PSD și omul sistemului

Capitularea subită a PSD și omul sistemului

Că România are un ministru titular la Apărare în aceste vremuri e un lucru bun din motive care nu mai trebuie explicate.

Noul ministru din partea PSD, dl Angel Tîlvăr, ar putea avea, teoretic, ceva mai multă legătură cu domeniul decât dl Dîncu, având în vedere că este președinte al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Că este profesor de engleză, ca profesie de bază, va face ca dl Tîlvăr să fie unul dintre puținii demnitari români care în străinătate să nu „vorbească” doar cu mâinile.

ADVERTISING

Faptul în sine că dl Tîlvăr este fiul fostului șef al Securității Vrancea, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie irelevant.

Am spus-o și repetat-o, numai părinții răspund pentru faptele copiilor, legal, cât timp aceștia sunt minori, și pentru educația dată, toată viața. Copiii însă nu răspund pentru părinți. Doar bolșevicii considerau altfel.

Dar când copilul este un profitor al faptelor și pozițiilor părintelui, discuția se schimbă, devine despre faptele proprii. Și din acest punct de vedere, dl Tîlvăr prezintă câteva semne de întrebare.

De când a intrat în Parlament, în 2004, dl Tîlvăr a reprezentat circumscripția Vrancea, adică fieful lui Marian Oprișan. Care Marian Oprișan a fost informator al Securității.

Note informative nu au fost găsite, dar fostul ofițer de Securitate Doru Lungu susținea, pentru Ziarul de Vrancea, că dl Oprișan le-a scris și "turna cu greșeli gramaticale".

Dl Tîlvăr senior, șeful Securității Vrancea, oare știa ceva despre aceste note? Și o exista o legătură între aceste eventuale note și faptul că dl Tîlvăr junior nu a mai părăsit listele parlamentare de Vrancea, pe loc eligibil, de aproape 20 de ani?

Sigur, și dl Tîlvăr a muncit la cariera lui. A făcut Colegiul Național de Apărare, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” și Institutul Diplomatic Român. Adică a bifat ce era e bifat pentru un politician de succes. Ar avea și un doctorat în Ştiinţe Umaniste obținut la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

Acest doctorat apare într-un dosar penal din 2020. Fostul contabil șef al Muzeului Vrancei, Ionel Marin, scria într-un denunț penal că „una din angajatele de la Muzeul Vrancei a fost pusă de directorul muzeului, Horia Dumitrescu, să-i tehnoredacteze lucrarea de doctorat lui Tîlvăr. Ce s-a întâmplat cu acel dosar nu se știe.

Dl Tîlvăr nu este pentru prima dată în Guvern. A fost și ministru de Stat pentru Diaspora în Guvernul Ponta.

În azi-mâine 20 de ani de parlamentarism, dl Tîlvăr a fost un anonim de care nici măcar jurnaliștii specializați pe politic nu pot spune mare lucru.

Face parte dintre soldații cuminți ai partidului și/sau ai sistemului, care execută disciplinat întocmai și la timp tot ce i se cere. Nimeni nu a reținut vreo declarație publică a domniei sale, ceea ce e probabil reconfortant la Cotroceni după accidentul vorbitor Dîncu.

Deci PSD a livrat în unanimitate ceea ce trebuia să livreze și, dincolo de toate tumbele retorice, a mai pierdut o rundă, pentru că scopul nu era să numească un nou ministru la Apărare, ci să obțină Energia în schimbul MApN.

Este o "înțelepciune" cât o capitulare subită, care pune sub un semn al întrebării autenticitatea șarjelor retorice dintre liderii PNL și PSD, fiecare erou în fața propriului electorat.

Ceea ce nu înseamnă că în profunzime tensiunea nu e foarte mare între cele două partide pe funcții, pe primari, pe bani, pe decont politic al inflației. O tensiune care se va accentua dramatic pe măsura apropierii alegerilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇