Tema intrării României în spațiul Schengen a fost transformată în obiectiv major de țară, în discursurile politicienilor de la București, atâta vreme cât părea o poveste de succes.
Până la un punct, așa și era, pentru că rapoartele instituțiilor europene erau pozitive, MCV-ul dispăruse, așa că Schengen devenise, nediscriminatoriu, acea victorie din care fiecare voia câte o felie.
Tema a fost tratată de politicienii români în același registru al triumfalismului care a fost de atâtea ori în istorie păgubos. După ce Rezoluția privind aderarea a trecut de votul Parlamentului European și Comisia Europeană a transmis că România întrunește oricum de 11 ani toate criteriile tehnice, Schengen-ul a devenit bijuteria coroanei, un lucru ca și făcut de instituțiile UE, pe care puterea politică de la București putea să și-l treacă în palmares și să purceadă apoi la cules voturi.
Așa se face că aderarea României la Schengen a devenit tema majoră, obiectivul numărul 1, proiectul de țară, acolo unde România bunului-simț și România educată au eșuat, România pentru Schengen era sortită triumfului.
Doar făcuseră deja treaba instituțiile europene. De aici încolo, toți politicienii români, transpartinic, au pus problema în registrul capitălizărilor interne, de la cine l-a convins pe Rutte să respingă doar Bulgaria - o chestiune de poziționare imorală - până la cum PSD și-a convins colegii suedezi, așa că și liberalii trebuie să-i aducă la linie pe colegii de familie europeană din Austria.
Ministrul român de Interne a intrat în ședința JAI de joi anunțând că, pentru intrarea în Schengen, România e gata de orice compromis, o atitudine care demonstrează, o dată în plus, micimea în care Bucureștiul a jucat și din care nu a ieșit nici după înfrângerea suferită, cot la cot cu instituțiile UE.
Reacțiile autorităților de la București, fără excepție, au punctat faptul că Austria este statul-problemă, care încalcă regulile în Uniune și care, pe baza unui colosal fake-news (migranții pe care i-ar livra România) a umilit România.
Niciun oficial, nici președintele, nici premierul, nu a amintit faptul că Olanda a făcut același joc și că, blocând Bulgaria (și la pachet România, care a primit totuși bilețelul că ea ar fi fost ok, dacă nu era la pachet), se situează în același registru cu Austria.
La fel ca România, și Bulgaria a întrunit toate criteriile tehnice pentru Schengen. Cu ce cădere pot politicienii români să diabolizeze Austria (care a jucat iliberal, populist, în folosul probabil nesperat la scara asta mare, al Rusiei) și să se laude cu faptul că Olanda ar putea fi de partea României, când în chestiune e aceeași poziționare discreționară a unui stat care, împreună cu Austria, face parte din grupul suveranist al frugalilor?
Cât de mult înțelege România că amoralitatea în politică nu se confundă cu un oportunism mic, pe care statele puternice îl percep, de fapt, ca slăbiciune?
Dacă puterea politică de la București ar fi tratat chestiunea Schengen ca pe un dosar de politică externă, nu ca pe un triumfalism de politică internă, eșecul nu ar arăta acum atât de grotesc și România nu ar fi fost pe punctul de a fi aruncată într-un registru perfid și extrem de periculos: eurofobia. Ieșirile nevrotice ale unor politicieni, alții decât cei ai AUR, care cer ca firmele austriece să fie boicotate, pedepsite adâncesc umilința și pot face ca la un vot ulterior Austria să nu mai fie izolată în JAI.
Veto-ul Austriei și atitudinea Olandei, adevăratul făcător de cărți în acest caz, nu sunt un eșec direct al României, nici al Bulgariei, ci un eșec al Uniunii Europene, care adaugă Ungariei lui Viktor Orban un alt stat-problemă. Dacă însă politicienii români împrumută de la AUR discursul și tezele naționalismului și ale victimizării, atunci povestea va deveni rapid un eșec național și de pe urma acestei uzurpări vor câștiga platformele populiste și extremiste, care vor face imposibil un nou vot, favorabil României.
Nedreptatea suferită de România (și în egală măsură de Bulgaria) trebuie transformată în capital de negociere și de poziționare de putere în Uniunea Europeană. Pentru asta, însă, e nevoie de ceva mai mult decât de declarații scrise de președintele Iohannis, de scenarii transmise pe surse de Guvern, pe care presa internațională nici măcar nu le consemnează.
Declarațiile făcute de oficialii europeni, de la Roberta Metsola până la politicienii germani, arată că au înțeles că această nedreptate poate fi folosită ca muniție contra UE și că nu vor lăsa lucrurile așa și ăsta e registrul din care România trebuie să fie parte, nu cel al amenințărilor nevrotice la adresa ștrudelului vienez.