În momentele cele mai dificile, România e singură. Nu e prima dată în istorie când i se întâmplă. Și nu e nici prima dată când răspunsul de la București e greșit, fiindcă apasă din greu pe pedala naționalismului gregar.
Partenerii strategici ai țării nu au putut face nimic împotriva Austriei și nici nu au avertizat România că ar putea fi pusă la colț. E posibil însă ca votul de la Bruxelles dat în Consiliul Justiție și Afaceri Interne să poată fi înlocuit cu o decizie la summit-ul de iarnă al șefilor de stat și de guvern, cel puțin așa sugerează oficialii români.
Între timp, politicienii de la București de toate culorile cer boicotarea afacerilor austriece din România. AUR pregătește un mare protest în fața Ambasadei Austriei de la București, după cum a spus George Simion, care ar vrea inclusiv pedepsirea marii companii energetice OMV.
Apoi, ministrul Turismului, liberalul Daniel Cadariu, le-a spus românilor că Austria nu e singura țară cu pârtii de schi; fostul premier social-democrat Mihai Tudose tocmai a declarat că este clientul unei bănci austriece, dar că de săptămâna viitoare nu va mai fi, iar românii vor înțelege astfel de mesaje.
Mai dur, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan crede că toate companiile de stat românești ar trebui să-și închidă conturile la băncile austriece din România.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a vorbit despre „opoziția nedreaptă a Austriei”, care este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin, și a amenințat că vor exista consecințe pentru Austria „în urma acestui vot absurd”.
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat că „nu înțelege poziția inflexibilă” a Vienei, că ținerea României la porțile Schengen este nemeritată, dar că Bucureștiul nu și-a pierdut speranța și că va mai încerca o dată.
Naționalismul latent se revarsă nu doar în discursurile politicienilor, ci și în programele marilor televiziuni de știri, care accentuează asupra „umilirii” României. Un om de afaceri din Bistrița Năsăud, Dragoș Hârjoabă, liderul local al AUR, a devenit dintr-o dată foarte popular după ce a anunțat că scoate de pe rafturile magazinelor sale toate produsele austriece, că nu mai alimentează de la benzinăriile OMV și că îi îndeamnă și pe ceilalți români să facă la fel.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a vorbit înaintea votului de la Bruxelles la televiziunea publică austriacă despre „greșeala” Vienei, a fost singurul din spațiul autohton care a insistat că, în acest moment, „România are nevoie de mai multă Europă”, nu de mai mult naționalism.
Alimentarea gesturilor bruște împotriva companiilor austriece ar putea fi doar primul pas spre o spirală periculoasă, mai ales când îndemnurile vin de sus în jos pe toate canalele mediatice.
De altfel, chiar înaintea votului de la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, ministrul Lucian Bode spunea că România ar fi fost gata să se decupleze de Bulgaria, dacă în acest fel i-ar fi fost deschisă ușa spre Spațiul de Liberă Circulație. O basculare obișnuită în tradiția politică românească, în care parteneriatele nu sunt luate în serios și trădările fac parte din ADN-ul istoric.
Nu e clar dacă ministrul de Interne s-a sfătuit cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, dacă această soluție făcea parte din strategiile diplomației autohtone sau dacă a fost doar o idee spontană a lui Lucian Bode.
Cert e că bulgarii au înțeles imediat cât de mult se pot baza pe amicii lor de la nord de Dunăre și îi așteaptă la cotitură.
Totuși, la întrebarea cine răspunde pentru eșecul României nu poate fi învinovățită doar Austria. Răspunderea trebuie asumată de cei care s-au lăudat cu progresele, de optimiștii diplomației de vitrină.
O astfel de analiză e demnă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, unde ar trebui însumate meritele și greșelile. În primul rând, cum de la vârful statului s-a aflat despre opoziția Austriei abia după ce această opoziție a devenit publică? Au serviciile secrete vreo responsabilitate în această întârziere?
Apoi, echipa Ministerului de Externe a negociat destul sau i s-a părut că totul va fi ușor? De ce Bogdan Aurescu era atât de sigur pe el și în urmă cu trei săptămâni avea îngrijorări nu prea mari și numai în legătură cu votul Olandei. Au apăsat diplomații români pe toate pârghiile care puteau schimba deciziile Vienei? Și care au fost aceste pârghii?
În orice caz, e nevoie de o demisie care să demonstreze că obiectivul Schengen a fost luat în serios. Șeful diplomației române avea cel puțin o responsabilitate la fel de mare ca ministrul de Interne.
Sabina Fati