Lucian Bode, după votul negativ pentru intrarea României în Schengen: Credeți că Rusiei nu-i covine?

Lucian Bode, după votul negativ pentru intrarea României în Schengen: Credeți că Rusiei nu-i covine?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul de Interne, Lucian Bode, spune, după votul din Consiliul JAI, că României i s-au făcut multe nedreptăți în istorie, la realizarea cărora a pus umărul și Rusia.

„Credeți că Rusiei nu-i convine de minune că România nu e integrată pe deplin în spațiul Uniunii Europene? (…) În îndelungata sa istorie, României i s-au făcut multe nedreptăți. De cele mai multe ori, la realizarea acestora a pus umărul Rusia. Simțim că Rusia e pe cale să se mai bucure o dată de încă o nedreptate care i se face României”, spune ministrul de Interne, Lucian Bode.

ADVERTISING

El afirmă că decizia Consiliului JAI este una „profund injustă”, care „desconsideră cu bună știință faptul că prevederile au fost îndeplinite și concluziile misiunilor de evaluare”.

„Este o decizie care afectează credibilitatea noastră, a tuturor. E total inacceptabil să schimbi reguli în timpul procesului sau la finalul procesului. Problemele interne ale Austriei nu pot fi imputate României. (...) Din păcate, aspirațiile și interesele a milioane de români, dar și normele juridice europene au fost puse pe locul doi. Votul împotriva propunerii președinției cehe nu este un vot împotriva noastră, ci este un vot împotriva UE și împotriva unității noastre. (...) Aderarea României la Schengen rămâne un proiect de țară”, conchide Bode.

ADVERTISING

Reacția ministrului de Interne vine după ce joi, România și Bulgaria nu au primit votul în Consiliul JAI pentru aderarea la spațiul Schengen. Singura unanimitate a fost în cazul aderării Croației, însă pentru România și Bulgaria au fost două voturi negative.

Unul a fost al Austriei, care a refuzat în ciuda tuturor datelor și argumentelor oficiale de la nivelul UE să susțină România, pe motiv că nu are suficient de protejate frontierele, ceea ce ar oferi cale liberă migranților ilegali.

În ce privește Olanda, aceasta a ținut să menționeze că susține aderarea României, însă nu și pe a Bulgariei. Dar, cum votul s-a dat la pachet, Olanda a respins de la aderare Bulgaria și România.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇