AI versus EI. Cum va fi lumea în 2024 - perspectiva unui jurnalist

E important de știut că aplicațiile AI, oricât de evoluate ar fi, folosesc ceea ce scriu jurnaliștii umani din întreaga lume pe un anumit subiect. Organizează destul de bine informațiile, dar încă lipsește o ierarhizare eficientă a acestora și, de asemenea, nu sunt nuanțe în interpretarea datelor.
AI versus EI. Cum va fi lumea în 2024 - perspectiva unui jurnalist
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai jos, puteți citi o viziune umană, cu toate limitele ei, asupra principalelor probleme de politică internațională din 2024, alese în mod subiectiv de cel care scrie aceste rânduri.

Pentru a vă face o imagine mai clară între capacitatea AI și cea umană de analiză, e indicat să citiți și articolul scris pe aceeași temă, folosind inteligența artificială.  

Ce șanse are Donald Trump să ajungă din nou președintele SUA?

Cu un an înainte de alegeri, liderul Partidului Republican conduce în toate cele șapte state cheie din SUA, acolo unde opțiunile pentru cele două formațiuni politice tind să fie egale.

Dar în perioada rămasă până la vot, 11 luni, se pot întâmpla multe. 

Situația juridică a lui Donald Trump e tot mai complicată, iar decizia Curții Supreme din Colorado, care i-a interzis fostului președinte să participe la alegerile primare din statul american, a creat un precedent ce poate fi urmat de încă 16 state unde sunt în desfășurare procese asemănătoare.

ADVERTISING

Chiar dacă există posibilitatea unui apel la Curtea Supremă a SUA, iar acesta îi va fi favorabil lui Trump, e greu de cuantificat ce efect vor avea procesele și dezbatere despre încălcarea Constituției SUA de către un candidat la președinție asupra cetățenilor americani.

De asemenea, cu cât trece timpul, se conturează tot mai mult ideea că singura mare problemă pe care alegătorii o au cu Joe Biden e vârsta înaintată a acestuia - 81 de ani - și de aici neîncrederea în capacitatea sa de a conduce destinele țării încă patru ani.

US President Biden delivers remarks at Labor Day i
PARIUL. Va reuși Joe Biden să-i convingă pe americani că poate conduce destinele SUA încă patru ani? Liderul de la Casa Albă a pornit într-o nouă campanie electorală - Foto: Hepta.ro

Acest obstacol poate fi depășit prin participarea la evenimentele de campanie, interviuri și rapoarte medicale, care să transmită o evaluare reală și corectă despre starea de sănătate a lui Joe Biden.

Predicție EI (Emilian Isailă): Donald Trump nu se va întoarce la Casa Albă în urma alegerilor de anul viitor.

Va lua sfârșit războiul din Ucraina în 2024?

În acest moment, din cauza blocajului din SUA în ce privește reluarea ajutorului financiar masiv către țara vecină, liderul rus a câștigat timp, iar Kremlinul a transformat această perioadă de respiro într-o mare victorie, conform comunicatelor oficiale.

Forțele ruse au pierderi masive pe front, deși odată cu luna noiembrie nu s-au mai desfășurat operațiuni militare pe scară largă. 

În jur de 1.000 de soldați ai lui Putin mor sau sunt grav răniți în fiecare zi, iar de la începutul conflictului, Rusia a irosit viețile a peste 300.000 de militari, conform unor analize a serviciilor de informații occidentale. 

Deși Ucraina a ratat contraofensiva, și-a îmbunătățit semnificativ apărarea antiaeriană, iar forțele ruse nu mai reușesc să distrugă infrastructura critică din țara vecină.

De asemenea, în Rusia au apărut primele semne de slăbire a economiei, în condițiile în care bugetul alocat înarmării a ajuns la 6 procente din PIB, cât cel pentru Educație și Sănătate la un loc.

S-au format cozi la ouă, iar o serie de produse alimentare s-au scumpit excesiv, populația acuzând scăderea nivelului de trai.

Predicție EI. Războiul din Ucraina nu se va încheia în 2024.

Care vor fi principalele provocări economice globale anul viitor?

Cea mai mare provocare pentru anul viitor este continuarea transformării economiilor occidentale din unele dependente de petrol și gaze în unele care se bazează pe surse de energie regenerabilă.

O altă problemă va fi impactul inteligenței artificiale (AI) asupra proceselor economice. 

Elon Musk dévoile une nouvelle version de son rob
TEHNOLOGIE. Cât de mare va fi, anul viitor, impactul inteligenței artificiale asupra economiei? În imagine un robot creat de Elon Musk se plimbă pe lângă SUV-urile Tesla - Foto: Hepta.ro

Nimeni nu poate spune acum în ce măsură evoluția tehnologiei, potențată de AI, va crea șomaj sau criza forței de muncă va continua.

Deși există mult entuziasm în jurul aplicațiilor inteligenței artificiale, încă e neclar în ce măsură va ajuta creșterea eficienței economice, dar și ce pericole aduce pentru indivizi și comunități.

Verdict EI. Anul viitor vor continua în mod accelerat dezvoltarea surselor de energie regenerabilă și a tehnologiilor bazate pe AI. 

Ce grup politic va câștiga cele mai multe locuri în Parlamentul European la alegerile din iunie?

Alegerile europarlamentare se vor desfășura în toate cele 27 de state membre în perioada 6-9 iunie.

Sunt importante în contextul creșterii forței mișcărilor de dreapta pe continent, determinată de problema migrației, dar și al războaielor din Ucraina și Israel.

În data de 20 decembrie, Parlamentul European a votat cu o mare majoritate noul pact pe migrație, propus de Comisia Europeană și negociat în prealabil cu statele membre. E de așteptat ca această reușită, după ani de dezbateri, să provoace o revitalizare a mișcărilor politice de centru.

În proiecțiile privind votul de anul viitor, Partidul Popular European conduce cu 175 de locuri de deputați din 705, fiind urmat de Partidul Socialist cu 142 de locuri și Renew Europe cu 89.

Predicție EI. Partidul Popular European va câștiga alegerile Uniunii de anul viitor, iar majoritatea locurilor vor ajunge la formațiuni politice de centru. 

Cum va evolua situația politică și economică din Rusia?

În luna martie vor fi alegeri prezidențiale, iar Vladimir Putin a anunțat că va candida pentru un nou mandat de șase ani.

E greu de presupus că va pierde.

Cercul său de putere controlează încă toate pârghiile instituționale, dar a apărut o ruptură între elita politică și societate.

Pentru prima dată de la începutul războiului, mai mulți ruși vor pacea decât cei care susțineau invadarea Ucrainei. De asemenea, recrutările sunt tot mai problematice, apărând o rezistență din partea populației.

Anul viitor, problemele economice și militare ale Rusiei se vor amplifica, iar lipsa de perspectivă și succese pe front vor crea instabilitate.

Predicție EI. Vladimir Putin va câștiga un nou mandat de președinte, dar sunt șanse să fie înlăturat de la putere până la sfârșitul anului viitor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇