Președintele a intrat în camera de spital și, pe măsură ce vorbea cu rănitul, care trecuse deja prin intervenții chirurgicale și urmau altele, trăgea cu ochiul la doctoriță, zâmbind complice.
Asta a fost bine, pentru mine, povestește Philippe Lançon, supraviețuitor al masacrului terorist de la Charlie Hebdo, însemna că umorul francez și spiritul libertății nu fuseseră înfrânte.
Nu e nimic frivol în această relatare pe care Lançon o face, la ani distanță de la atacul terorist care a lovit într-unul dintre lucrurile prin care Franța se definește: presa satirică. Numărul din Charlie Hebdo de după atentat a avut vânzări record, depășind cu mult publicul loial acestui tip de jurnalism satiric, contondent, inteligent, tăios.
Aproape fiecare familie de francezi cumpărase revista, nu pentru a o citi neapărat, ci pentru a se ridica, alături de ceilalți, împotriva terorismului. Faptul că Charlie Hebdo a supraviețuit însemna atunci și înseamnă și acum că terorismul nu a reușit.
Vor să distrugă Charlie Hebdo? Ei bine, haideți cu toții să cumpărăm revista, chiar dacă nu ne place. Cu alte cuvinte, să apărăm democrația, dreptul de a fi ireverențios, dreptul de a ne simți incomodați de ceea ce citim.
Philippe Lançon, în Mario Vargas Llosa, Conversație la Pronceton cu Ruben Gallo (Humanitas Fiction, 2023)
A doua zi după Bataclan, atentat terorist care, iarăși, a însângerat Parisul, cafenelele pariziene s-au umplut încă de dimineață. Plângându-și morții, oamenii nu au permis, astfel, ca tragedia să-i blocheze. Cineva a stat în picioare și a dat și celorlalți acest curaj.
Dialogul dintre Philippe Lançon și Mario Vargas Llosa privește, mai amplu, felul în care democrația occidentală înțelege real și în timp util amenințările la adresa ei. Lumea occidentală, spune Llosa, a greșit că nu a ajutat de la bun început opoziția din Siria contra lui Assad:
„Aveam obligația morală să-i ajutăm pe acei cetățeni care voiau să transforme Siria într-o societate democratică. Dar nu am făcut-o și apoi acei opozanți au fost nimiciți de teroriști, iar Statul Islamic a ajuns să fie protagonistul în lupta contra lui Assad. S-a creat o situație foarte confuză, în care Putin s-a profilat ca dușman al teroriștilor, cu toate că știm că Rusia are alte interese. /.../
Impresia mea este că, dacă credem în cultura libertății și în extraordinarul progres pe care aceasta l-a reprezentat pentru țările democratice, avem obligația morală să ajutăm mișcările sau partidele politice care încearcă să creeze în țările lor un sistem democratic ca al nostru. Este un mod de a apăra instituțiile civilizației”.
Reacția târzie a Occidentului s-a adăugat concepției generale că regimul lui Putin poate fi tolerabil într-o mare măsură și iată-ne astăzi cu un regim nedemocratic care lovește civilizația occidentală chiar din mijlocul ei.
Norocul este că sfatul lui Llosa, ca mișcările democratice să fie sprijinite, este auzit la Bruxelles, unde Uniunea Europeană a reușit, nu fără asalturi care ar fi vrut să o împiedice, să se ridice în picioare, alături de Republica Moldova și de Ucraina.
Începerea negocierilor de aderare la UE pentru cele două țări nu se va întâmpla peste noapte, poate dura și decenii, dar asta e lectura îngustă. Semnificația gestului UE e aceeași ca-n cazurile Charlie Hebdo și Bataclan: mesajul este transmis Rusiei și îi spune lui Putin că, oricât ar bombarda Ucraina și ar ucide nediscriminatoriu, modelul lui de putere nu a reușit.
Cu toate capetele de pod și cu toți pionii pe care a vrut să-i joace la Bruxelles, Vladimir Putin nu a putut să-l închidă pe Viktor Orban în sala de Consiliu, să blocheze decizia privind Chișinăul și Kievul.
Democrația, imperfectă și uzată, și-a făcut drum.