Exasperați de hăbăucii politicii noastre, marea dezbatere americană ne putea aduce superficiala consolare amară că nici capra marelui vecin nu e bine deloc. De fapt, e un motiv de îngrijorare în plus, chiar foarte mare, pentru că până și un strănut al marii capre provoacă adevărate pneumonii în restul lumii.
Și capra americană nu doar că strănută, ci e în mare suferință. Lasă că civilizația occidentală cea mai tânără a ajuns la paradoxul alegerii între doi candidați cu vârste însumate de vreo 160 de ani, dar opțiunile sunt teribile. Ce să alegi între un decrepit și un dezaxat? Între un senil și un amoral?
Sigur, măcar americanii au garanția că un establishment puternic și profesionist nu va lăsa lucrurile să o ia razna indiferent pe ce câmpii de senectute sau zdrăngăneală ar zburda președintele, însă acesta este doar un sistem de avarie.
E greu de înțeles cum a ajuns marea democrație americană să nu producă decât această lamentabilă ofertă.
Dar nici restul caprelor nu sunt în cea mai bună formă. Germania alunecă spre extremism, ceea ce în cazul nemților e echivalentul unei alerte nucleare.
Conservatorii britanici se îndreaptă spre o înfrângere istorică.
În Franța, președintele Macron își desăvârșește eșecul politic cu niște alegeri convocate aparent la furie, în orice caz inexplicabil, și care ar putea împinge țara și chiar Europa într-o criză fără precedent.
Ursula von der Leyen este un lider mediocru în mandatul căruia ruptura dintre cetățenii europeni și Bruxelles s-a adâncit și, în consecință, suveranismul a înflorit în Europa și are o reprezentare fără precedent în Parlamentul European. Mai rău, am văzut la dna von der Leyen și un soi de “dragnism” când CE a decis să subfinanțeze Parchetul European atunci când acesta a luat în vizor afacerea vaccinurilor.
În aceste condiții, nici măcar nu e de mirare că Vladimir Putin a simțit un moment foarte bun să încerce o răsturnare totală a regulilor și ordinii mai întâi regionale și apoi, cel mai probabil, mondiale.
De ce sisteme politice din țări tot mai avansate tehnologic, mai confortabile sub aspectul bunăstării, cu acces mai mare la informație și educație produc clase politice și lideri tot mai slabi? E o întrebare care și-ar putea avea răspunsul tocmai în premise.
Viața prea bună, prea relaxată, prea sigură atrofiază exigențele, principiile și concentrarea pe marile teme, ceea ce favorizează alunecarea în teme minore și interese micronișate care irosesc toate energiile.
Cu alte cuvinte, am rezolvat marile probleme, ne concentrăm pe fleacuri cu oameni care se pricep la fleacuri până când, ce să vezi?, problemele mari reapar. Nu pretind că aceasta este mai mult decât o ipoteză. Fapt este că nu numai România, unde lucrurile au chiar tușe de umor negru, ci mai toate democrațiile lumii trec printr-o criză majoră de leadership.
Cert mai este un lucru: clasa politică este în fiecare țară un eșantion reprezentativ al societății. Nu este nici mai bună, nici mai rea decât societatea în ansamblul ei, cu straturile ei. Este o oglindă. Iar ceea ce arată ea acum ar trebui să ne terifieze.