Alegerile parlamentare din Franța ar putea fi cele mai distrugătoare de după război, nu doar pentru această țară, ci și pentru Uniunea Europeană, Alianța Nord-Atlantică și pentru ceea ce a mai rămas din ordinea mondială liberală de după ultimul conflict mondial.
Poziția Franței în Uniunea Europeană și în Consiliul de Securitate al ONU, precum și statutul său de putere militară globală oferă alegerilor din 30 iunie și 7 iulie o anvergură mondială, la nivelul duelului din SUA, din noiembrie, se arată într-o analiză publicată de Politico.
Alegerile din Franța sunt importante din mai multe motive.
În primul rând, din cauza posibilului învingător: partidul Adunarea Națională (Rassemblement National - RN), descendent al regimului colaboraționist de la Vichy al mareșalului Philippe Pétain și cu legături ideologice și financiare cu Vladimir Putin.
Sunt importante aceste alegeri și din cauza posibilului învins: președintele francez Emmanuel Macron, cel care a încercat - adesea în mod elocvent, alteori stângaci – să consolideze Uniunea Europeană, să împace francezii și să găsească un nou echilibru durabil între Europa și Statele Unite.
Aceste alegeri ar putea marca nu doar înfrângerea, ci și posibila dispariție a "macronismului" - experimentul confuz al președintelui Emmanuel Macron cu reformele sale.
Ce mai poate face Macron dacă pierde
Nu există nicio certitudine că Marine Le Pen, liderul RN, va câștiga alegerile parlamentare în două tururi. Numărul doi în partid și propunerea ei pentru funcția de prim-ministru, Jordan Bardella, care are doar 28 de ani, a spus că va refuza să formeze un guvern dacă nu va obține o majoritate clară, adică cel puțin 289 din cele 577 de locuri în Parlament.
Sondajele arată că el va câștiga cel mult 260 de locuri, dar în ultimele zile de dinaintea alegerilor sprijinul ar putea migra spre el.
Chiar dacă Bardella va deveni premier, Macron va rămâne președinte până în 2027. Într-o scrisoare adresată în weekend poporului francez, el a subliniat că va rămâne la datorie și va apăra statul de drept și instituțiile de lepenism.
Însă sistemul politic francez e prezidențial doar pe hârtie. Aproape toate puterile constituționale reale revin Parlamentului, premierului și Guvernului. Iar dacă aceste poziții cheie aparțin unei alte tabere politice decât cea a președintelui, ea face jocurile.
S-a mai întâmplat doar de trei ori în ultima jumătate de secol să apară scurte perioade de coabitare între centru-stânga și centru-dreapta. Cele două tabere aveau atunci dispute asupra multor detalii importante, dar erau de acord cu privire la fundamentele neschimbate ale Republicii Franceze, de la locul său central în Uniunea Europeană până la angajamentul său fondator față de drepturile omului.
De data asta e cu totul altfel.
Lepenismul cosmetizat, pumnalul Rusiei înfipt în inima Europei
Cosmetizat strategic, partidul Adunarea Națională condus de Le Pen detestă UE și va face tot posibilul pentru a o slăbi și chiar distruge. Formațiunea de extremă dreapta este angajată în politici care ar face discriminare între francezi și străinii rezidenți și chiar între diferitele tipuri de francezi, în funcție de locul de naștere sau de rasă.
Marine Le Pen este, totodată, un critic de fațadă al invaziei Rusiei în Ucraina.
Înainte de izbucnirea războiului, ea a luat un împrumut consistent de la o bancă rusească și altul de la o bancă ce are legături cu premierul Ungariei, Viktor Orban, simpatizant deschis al lui Putin.
Cel puțin o parte dintre candidații RN înscriși în primul tur al alegerilor parlamentare au legături directe cu Moscova, potrivit unei investigații a cotidianului Le Monde. Alții sunt antisemiți, rasiști, antivacciniști, climatosceptici și negaționiști Covid.
Merită să ne amintim, de asemenea, pentru că tinde să se uite în zilele noastre, că istoria și o mare parte din prezentul mișcării lepeniste sunt visceral antiamericane, notează Politico.
Marine Le Pen vrea să părăsească aripa militară a NATO, comanda integrată, pe care o consideră un instrument al hegemoniei americane.
Un guvern lepenist ar fi, așadar, o lovitură de pumnal în stomacul unității occidentale și europene. Și ar deschide calea infiltrării ruse în serviciile de informații franceze, iar implicit în cele occidentale.
O scrisoare deschisă semnată weekendul trecut de 170 de actuali și foști diplomați francezi arată că Moscova, dar și Beijingul vor vedea într-o victorie a extremei dreapta "o slăbire a Franței și o invitație la amestec în viața noastră națională, la agresiune împotriva Europei și a economiei, la vasalizarea Franței și a continentului".
Ce a promis Macron și nu a oferit
Cum s-a ajuns aici? Și de ce ar risca francezii atât de mult?
Dacă asculți ce părere au francezii acum, totul merge prost: costul vieții este mare, salariile sunt mici, infracționalitatea a scăpat de sub control, serviciile se prăbușesc, deficitul explodează.
Asta deși în ultimii ani Franța s-a descurcat mai bine decât alte țări din UE în ceea ce privește creșterea medie a locurilor de muncă și inflația. Macron a cheltuit mai mult decât alte țări pentru a atenua creșterea prețurilor, de unde și creșterea deficitului bugetar.
Imigrația și infracționalitatea sunt într-adevăr o problemă, dar statistic se află la niveluri mai mici decât cele din alte decenii.
Serviciile publice sunt sub presiune, dar funcționează. "Căutați în alte țări, prietenii mei. Încercați în Marea Britanie", recomandă autorul analizei, John Lichfield, fost editor de politică externă al ziarului The Independent și corespondent la Paris timp de 20 de ani.
Macron nu primește credit pentru succesele sale, în schimb se alege cu critici excesive - ba chiar cu ură - pentru eșecurile sale. Iar asta e parțial vina lui. A promis că va fi un alt tip de politician, un lider revoluționar, dar nu a făcut niciun efort pentru a sădi o pepinieră, pentru a turna fundația unei mișcări politice.
Cu toată elocvența lui, Macron a pierdut controlul narațiunii. Oamenii l-au văzut rostind discursuri mărețe în locuri mărețe, iar reacția lor a fost directă: "Și cu noi cum rămâne?".
Îndepărtând ceea ce a rămas din centru-dreapta și centru stânga eșuate, el a creat o nouă dualitate politică de centru versus extrema dreaptă. Acest lucru l-a ajutat electoral în două alegeri prezidențiale.
Dar francezii sunt devotați alternanței periodice, adică detestării și înlăturării liderilor succesivi. Pentru mulți alegători care înainte erau moderați, alternativa, ba chiar antidotul, la Macron cel detestat este o extremă dreapta cosmetizată.
Cel mai plauzibil rezultat pentru turul secund din 7 iulie este un parlament complet blocat. E posibil ca ceea ce mai rămâne din centrul lui Macron să fie atras de stânga și de extrema dreaptă și astfel Le Pen și Bardella să câștige.
Nu ar fi o alternanță obișnuită la putere: un asemenea rezultat ar trage Franța, Europa și lumea într-o gaură neagră de perturbare a valorilor și alianțelor occidentale la care altădată Putin și Xi Jinping doar visau.
T.D.