Mesajul simbol transmis prin ținutele de la ceremonia de învestitura a lui Joe Biden (Galerie foto)

Mesajul simbol transmis prin ținutele de la ceremonia de învestitura a lui Joe Biden (Galerie foto)

Pe lângă mesajele spuse direct prin discursurile susținute la ceremonia de învestitură a lui Joe Biden, cel de-al 46-lea președinte american, au fost și altele transmise în alte moduri.

De exemplu, Jill Biden, vicepreședintele Kamala Harris și soțul său, Douglas Emhoff, au ales să poarte ținute create de designeri americani, arată The Wall Street Journal.

ADVERTISING

 „Aceste momente sunt foarte importante pentru o industrie atât de puternic afectată de pandemie”, a spus Steven Kolb, director executiv al Consiliului creatorilor de modă din America. 

El a susținut că, purtând creații ale unor designeri americani, aceștia nu numai că stimulează afacerile respective, ci întreaga industrie cu totul.

„Avem o nouă administrație care vrea să sprijine industria noastră”, a punctat el.

Jill Biden a purtat o ținută Markarian, realizată de Alexandra O'Neill, asortată cu pantofi Jimmy Choo. Designerul Alexandra O'Neill chiar a transmis un comunicat de presă declandu-se onorat de această alegere. Ținuta a fost completată de un colier de perle şi cristale Swarovski.

2021 Presidential Inauguration - Washington
Foto: Hepta.ro
2021 Presidential Inauguration - Washington
Foto: Hepta.ro

Kamala Harris a optat pentru ceva semnat Christopher John Rogers, un designer de culoare din New York. În privința pantofilor, Harris a mers pe mâna lui Sergio Hudson. Violetul a fost ales cu intenție, acesta sugerând unitatea, având în vedere că este o combinație de albastru și roșu - culorile celor două mari partide. Iar Douglas Emhoff a optat pentru o ținută Ralph Lauren.

Inauguration
Foto: Hepta.ro
Kamala Harris Inauguration - Washington
Foto: Hepta.ro

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇