Actorul Ion Dichiseanu a murit la vârsta de 87 de ani.
Artistul era internat de mai multe luni în Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Artistul și-a petrecut ultimele trei luni din viață în spital, după ce a fost infectat cu o bacterie periculoasă.
"A decedat astăzi în jurul orei 14:00, la noi în spital. Era internat de circa trei luni", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.
La începutul lunii februarie, Ioana Dichiseanu, fiica lui, a publicat un mesaj pe Facebook în care anunţa că actorul se confrunta cu probleme de sănătate cauzate de o investigaţie „făcută greşit” la o clinică privată, conform News.ro.
Ea a publicat numeroase mesaje legat de starea lui de sănătate şi revenirea acasă. La finalul lunii aprilie, nota: „Eu îl văd pe tata ca fiind un om luminos, cu poftă şi dorinţă de viaţă. Şi reuşeşte să îi facă şi pe cei din jurul lui să fie la fel. Sunt încrezătoare în forţele lui, dar şi în cele ale medicilor de la Spitalul Floreasca. Ne rugăm neîncetat ca Dumnezeu să îl aducă sănătos acasă!”.
Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933, în Adjud.
El a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București, în 1959.
Dichiseanu este cunoscut publicului din România pentru roluri din filme precum „Tunelul” (regia Francisc Munteanu, 1979), „Bătălie pentru Roma” (regia Robert Siodmak, 1968), „Trandafirul galben” (regia Doru Năstase, 1981), dar mai ales pentru personajul Pierre Vaillant din serialul de un succes incontestabil „Toate pânzele sus", regizat de Mircea Mureşan în 1976.
Filmografia lui cuprinde titluri precum „Titanc Vals” (regia Paul Călinescu, 1965), „Revanşa” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978) şi „Pistruiatul” (regia Francisc Munteanu, 1986). La sfârşitul anilor ’80, Dichiseanu a colaborat şi cu Ion Popescu-Gopo pentru lungmetrajul „Maria şi Mirabela în Tranzistoria”.
În 1979, Ion Dichiseanu a fost distins cu premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
Cel mai recent, Ion Dichiseanu a filmat cu regizorul Radu Jude, având o scurtă apariţie în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2021.