Vremea în săptămâna 18–24 iulie: Seceta usucă România

Vremea în săptămâna 18–24 iulie: Seceta usucă România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Valul de caniculă fără precedent care a lovit vestul Europei face un ocol și, cel puțin pentru moment, nu își trimite temperaturile de foc peste noi, astfel că și săptămâna care urmeazăi deși temperaturile cresc de la o zi la alta, nu vom trece de valori de 36 – 38 de grade.

Marea problemă este reprezentată, însă, de lipsa totală aproape a precipitațiilor. Abia vineri am putea vedea câțiva stropi de ploaie. Seceta severă a devenit deja o amenințare gravă nu doar pentru agricultură, ci chiar și pentru accesul nostru la apă.

Cu vestul Europei pârjolit de temperaturi extreme, care au atins și chiar depășit 40 de grade prin unele zone, săptămâna care urmează păstrează țara noastră într-o zonă mai ferită de aceste excese.

ADVERTISING

Temperaturi minime

Intervalul de luni, 18 iulie, până miercuri, 20 iulie, aduce minime care vor pleca de la 11 – 13, 14 grade prin Transilvania, Maramureș, nordul și centrul Moldovei, zonele montane și deluroase (cu 7 – 9 grade pe crestele montane); în timp ce prin Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea ne vom opri la temperaturi matinale spre 17 – 19, 20 de grade.

De joi, minimele cresc în toată țara, 17 – 18 prin Transilvania, Maramureș, zonele montane, nordul Moldovei, respectiv 19 – 21, 22 de grade în restul țării, pentru ca vineri să ne aducă o noapte tropicală în toată țara, cu 20 – 22 de grade în cea mai mare parte a țării, iar prin vestul Banatului, sudul Olteniei, nordul Dobrogei chiar spre 24 – 25 de grade.

ADVERTISING

La fel se anunță a fi și minimele din weekend, cu valori tropicale, de peste 20 de grade, la nivelul întregii țări, spre 24 – 25 de grade prin Oltenia, vestul Banatului.

Temperaturi maxime

Începem săptămâna cu maxime plăcute, ziua de luni aducând valori de la 23 – 24 de grade prin Maramureş, nordul și centrul Moldovei, respectiv 27 – 29 de grade în restul țării. La munte vom avea temperaturi de la 18 spre 20, 21 de grade, cu 16 – 18 grade pe creste.

Pe parcursul zilei de marți, deja prin Banat, Crișana, sudul Olteniei atingem și 30 – 31 de grade pentru ca miercuri să vorbim la nivelul întregii țări de maxime de la 30 spre 32 – 34 de grade (aceste valori vor fi atinse mai ales prin Banat, Crișana și sudul Olteniei).

ADVERTISING

Ziua de joi aduce deja caniculă prin Banat, Crișana (36 – 38 de grade), Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea (34 – 36 de grade), în timp ce prin Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei vor fi ”doar” 31 – 33 de grade.

Vineri, mai vorbim de caniculă doar prin sudul Olteniei, Munteniei și Dobrogei (36 – 38 de grade), prin zonele deluroase, sudul Moldovei, nordul Dobrogei Banat se vor atinge 31 – 33 de grade. Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei se opresc la 26 – 28, 29 de grade, iar la munte ne răcorim cu doar 22 – 24 de grade (15 – 16 grade pe creste).

Lucrurile nu se schimbă foarte mult nici sâmbătă, în continuare prin Banat, Oltenia vorbim de valori caniculare (34 – 35 de grade), în timp ce în restul țării mercurul din termometre se va opri la 29 – 31, 32 de grade, cu 25 – 27 de grade la munte (19 – 20 pe creste).

Încheiem săptămâna cu o intensificare a valului de caniculă prin vestul și SV țării, astfel că prin Banat, Crișana, Oltenia se vor atinge și 37 – 38 de grade. Restul țării nu trece de 31 – 33, 34 de grade, cei de la munte răcorindu-se la 27 – 29 de grade, cu 21 – 23 de grade pe creste.

Precipitații mai deloc

Din păcate, veștile sunt foarte proaste în ceea ce privește precipitațiile din săptămâna care urmează.

Practic, primele precipitații sunt așteptate vineri, prin zonele montane, Moldova și posibil și prin Transilvania, Muntenia și Dobrogea. Prin nordul Orientalilor, sudul Moldovei, se pot acumula și 7 – 10 l/mp.

În rest, precipitații slabe sunt posibile mai ales prin zonele montane, averse de vară de scurtă durată. Așadar, o săptămână cu 0 l/mp prin majoritatea zonelor țării, lucru care nu va face decât să accentueze seceta deosebit de gravă care a cuprins marea majoritate a teritoriului agricol al țării.

Vremea săptămânală 18 24 iulie 2022

Material realizat de Prognoze Meteo:

Facebook.com/PrognozeMeteo

Instagram.com/PrognozeMeteo

Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇