Meteorologii au emis miercuri avertizări cod galben și portocaliu de caniculă și furtuni, ce vizează întreaga țară și sunt valabile până sâmbătă, ultima zi a lunii iulie.
Codul portocaliu de caniculă vizează Bucureștiul și județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și sudul Caraș – Severinului.
Până pe 31 iulie inclusiv disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.
Meteorologii avertizează că situația nu se va îmbunătăți nici în primele zile din august.
”În zilele de 1 și 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat”, potrivit ANM.
Codul galben de caniculă este valabil, tot până pe 31 iulie, pentru aproape tot restul țării. Doar Suceava, Botoșaniul, Harghita, Piatra Neamț și câteva regiuni din Bacău, Mureș, Bistrița Năsăud și Maramureș nu intră sub incidența avertizării.
”În intervalul menționat valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade”, arată meteorologii.
Furtuni puternice cu grindină
În același timp, au fost emise și două avertizări cod galben și portocaliu de furtuni.
Codul galben intra în vigoare astăzi, la ora 13:00 și e valabil până pe 29 iulie la ora 02:00.
”Local în nordul, centrul și estul țării, în zonele montane și în dealurile subcarpatice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, izolat averse ce vor avea și caracter torențial și grindină.
Astfel de fenomene vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse”, anunță ANM.
Codul portocaliu de vijelii și grindină vizează județele din nord-estul țării și e valabil miercuri între orele 13:00 - 23:00.
”În județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Neamț, Bacău, Botoșani, Iași și Vaslui vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Pe alocuri aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 25…30 l/mp”, avertizează ANM.
Citește și: Cum va fi vremea în săptămâna 26 iulie - 1 august: România ia foc la 42 de grade