Deşi în mare parte din ţară se anunţă chiar şi 20 de grade în această săptămână, ANM a emis azi şi primul cod roşu de viscol din această iarnă, alături alte două avertizări de tip cod galben şi portocaliu de vijelii şi ploi abundente.
Iată despre ce este vorba:
Codul galben este valabil până joi, 19 ianuarie, ora 18. În acest interval, la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Dobrogea și în nord-vestul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...75 km/h.
În zona montană se vor acumula cantități de precipitații în general de 25...40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.500 m mixte.
ANM precizează că temporar va ploua și în restul ţării, în special în jumătatea de vest, unde se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 20...25 l/mp. Din seara zilei de miercuri (18 ianuarie), la început în regiunile vestice, apoi treptat și în zonele de munte, vântul va slăbi în intensitate.
Codul portocaliu este valabil de marţi, de la ora 22, până miercuri, la ora 14, doar la la altitudini de peste 1.800 m în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali, dar și la altitudini între 1.500 m și 1.800 m în Carpații Meridionali.
Aici va fi viscol puternic (rafale de peste 100...110 km/h) și precipitații mixte. Se vor acumula cantități însemnate de precipitații, de 30...50 l/mp și izolat de peste 60...70 l/mp.
Chiar dacă avertizarea se încheie la ora 14, vântul va continua să prezinte intensificări puternice până în seara zilei de miercuri (18 ianuarie).
Codul roşu de viscol este valabil de marţi, de la ora 22, tot până miercuri, la ora 14. Acesta vizează doar zona foarte înaltă din Carpații Meridionali, unde la peste 1.800 de metri, va fi viscol puternic, cu rafale ale vântului de peste 120...140 km/h, iar vizibilitatea va fi redusă spre zero.
La Bucureşti e primăvară
Aşa cum spuneam mai sus, în ciuda acestor alerte de vreme extremă care vizează mai ales crestele montane, în restul ţării este cald, iar la Bucureşti parcă a venit primăvara.
Vremea se va încălzi semnificativ în Capitală în următoarele trei zile, iar temperaturile maxime vor ajunge şi la 21 de grade, cu mult peste cele specifice datei, potrivit prognozei speciale a ANM emisă pentru intervalul 17 ianuarie, ora 11:00 - 19 ianuarie, ora 18:00.
Astfel, în cele trei zile, vremea se va încălzi semnificativ, iar valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice datei. Maximele vor ajunge de la 14 - 15 grade în după-amiaza zilei de marţi până la 19 - 21 de grade miercuri şi joi, iar minimele vor fi de 7 - 10 grade.
Cerul va avea unele înnorări şi cu totul trecător vor fi condiţii să plouă slab.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări (rafale de cel mult 40 - 45 km/h) pe parcursul zilelor de miercuri şi joi (18 şi 19 ianuarie).