Meteo: O săptămână autentică de primăvară, cu temperaturi până la 20 de grade

Meteo: O săptămână autentică de primăvară, cu temperaturi până la 20 de grade
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă ar fi să rezumăm luna ianuarie doar la ceea ce am avut până acum, la care să adăugăm ca o cireașă pe tort primăvara autentică din săptămâna care tocmai începe, ar fi ușor să spunem că iarna a dispărut de la noi și nici nu mai are vreo șansă să revină.

Și, dacă ne uităm la temperaturile de miercuri și joi (aproape 20 de grade), la furtunile de vară așteptate prin vestul țării, cu greu ai putea găsi un contraargument.

Și totuși, vremea de săptămâna aceasta este ca un sărut mincinos al primăverii, extrem de amăgitor. Un exemplu elocvent, de care ar fi bine să începem să ne aducem aminte zilele astea, este anul 2012.

Context sinoptic

Avem parte de o săptămână dominată de prezența unor centri barici de joasă presiune (depresiuni) la nivelul țării noastre, cel puțin până în apropierea weekendului.

Scenariul de la noi nu diferă cu nimic de ceea ce va avea parte întreaga Europă în această săptămână, un vast nucleu depresionar islandez (cu centri barici Delf și Frederic I și II) urmând să domine vremea de pe tot continentul, talvegul asociat acestui ciclon urmând să ajungă până în sudul extrem al Europei, în timp ce anticiclonii Azoric și Est-European vor rămâne blocați la extremele vestice și estice ale continentului.

ADVERTISING

Pe o astfel de configurație sinoptică nu avem cum să nu vorbim și de avansul fronturilor atmosferice spre noi, la începutul săptămânii va fi un front rece, miercuri și joi suntem traversați de un front rece de la V la E, urmat apoi și de un front de ocluziune.

Situația se va schimba odată cu ziua de vineri, când anticiclonul Est-European va începe să avanseze și va disloca și împinge spre NE extrem ciclonul islandez.

Din punct de vedere al circulației atmosferice, țara noastră se va regăsi într-un sector neobișnuit de cald, plecat atât dinspre N Africii dar care se va accentua în zona Rusiei și a Mării Negre, ducând abaterile termice la valori record de temperaturi, chiar și cu +14, +16 grade peste normalul perioadei în anumite zone.

Temperaturi minime

Dimineața zilei de luni aduce valori minime de temperatură ușor sub 0 grade (spre –1, –2 grade) prin Muntenia, Oltenia, mare parte din Transilvania, dealurile Moldovei, în timp ce prin Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și Maramureș vor fi minime de 2 – 3 grade. Mult mai cald va fi însă în Banat și Crișana, zone unde mercurul din termometre va urca spre 5 – 7 grade. La munte vor predomina minimele negative, iar pe creste acestea vor coborî spre 5, –7 grade.

ADVERTISING

Dacă pe parcursul nopții de luni spre marți nu avem parte de schimbări majore față de minimele zilei precedente, vorbind de aceleași valori și aceeași distribuție, de miercuri și până în weekend avem parte de o încălzire agresivă și total neobișnuită, cu minime care urcă spre 12 – 14 grade prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Crișana, respectiv 7 – 9 grade prin Transilvana, Maramureș, Moldova, în timp ce și la munte vor fi valori de 5 – 6 grade și doar pe creste mai coborâm ușor sub 0 grade (-1, –2 grade).

Dimineața zilei de vineri aduce valori de 2 – 4, 5 grade prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, sâmbătă plecăm de la 3 – 5 grade prin Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, respectiv 8 – 10 grade prin restul țării, cu 11 – 12 grade prin sudul extrem al Olteniei.

Abia ziua de duminică aduce o revenire la normal a minimelor, cu valori negative de la –1 spre –3 grade prin bună parte din țară, excepția urmând să fie reprezentată de Muntenia, Transilvania, sudul Moldovei și Dobrogea, unde vor fi din nou temperaturi ridicate, spre 4-6 grade.

Temperaturi maxime

Maximele săptămânii vor caracteriza o vreme nu mai caldă, ci deosebit de caldă, cu valori anormale de temperaturi, potrivite mai degrabă unei luni mai.

ADVERTISING

Astfel, ziua de luni aduce maxime spre 10 – 12 grade prin Banat, Crișana, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, în timp ce în restul țării se vor atinge 5 – 7, 8 grade. Și la munte va fi cald, cu 2 – 4 grade, iar pe creste de –2, –4 grade.

Marți continuă să se încălzească, maximele urcă chiar spre 15 – 16 grade prin sudul Olteniei, mare parte din Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, în timp ce în restul țării se ating 9 – 11, 12 grade.

Miercuri și joi vor reprezenta vârful de căldură al săptămânii care urmează, în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea urmând să ne apropiem de 18 – 20 de grade, în restul Moldovei, dealurile Munteniei și Olteniei, Transilvania vor fi 13 – 15 grade, în timp ce prin Banat, Crișana, Maramureș și nordul Transilvaniei ne vom opri la 7 –9, 10 grade. Inclusiv la munte va fi deosebit de cald, cu maxime de 8 – 9 grade, inclusiv pe creste urmând să avem valori pozitive (1 – 3 grade).

Ziua de vineri aduce un pic temperaturile într-un făgaș mai apropiat de normal prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul și centrul Moldovei, unde ne oprim la valori de 4 – 6 grade, dar rămâne în continuare exagerat de cald prin Transilvania (11 – 12 grade), Oltenia, nordul Munteniei (11 – 12 grade), Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea (16 – 17 grade).

Începem weekendul tot cu vreme deosebit de caldă, cu 13 – 15 grade prin Transilvania, Maramureș, Muntenia, sudul Moldovei, în timp ce prin restul țării se vor atinge 9 – 11 grade. Doar sudul Banatului, zonele montane și SV extrem al Olteniei vor avea maxime ceva mai scăzute, spre 4 – 6 grade.

Duminică vine cu o răcire evidentă la nivelul întregii țări, prin Moldova, zonele montane, Banat, Crișana, nu mai trecem de 1 – 3 grade, în timp ce în restul țării maximele se vor limita la valori de 5 – 7 grade.

Precipitații

Noaptea de duminică spre luni aduce ploi prin Banat, Crișana și lapoviță și ninsori prin zonele înalte din Maramureș. Odată cu orele după amiezii și până la finalul zilei ploile revin pe arii mult mai extinse din Banat, Crișana, Oltenia, vestul Transilvaniei, iar în zonele montane vor fi condiții de lapoviță și ninsori. Până la finalul intervalului de prognoză ploile vor fi prezente și prin nordul Munteniei, iar ninsorile vor fi prezente în toate zonele montane din Meridionali și Apuseni, dar și prin nordul Orientalilor. Cele mai importante cantități le-am putea avea prin vestul Meridionalilor (10 – 15 l/mp).

Și ziua de marți respectă același scenariu, precipitațiile intră prin vestul țării (Banat, Crișana), apoi se extind și prin Transilvania, Maramureș, zonele montane și nordul Moldovei. Predomină ploile, iar la munte vor fi lapovițe și ninsori. Cantitățile de precipitații, pe arii extinse din Banat, Crișana, zonele montane aferente pot ajunge la un 7 – 10, izolat 15 l/mp.

Miercuri ploile continuă prin aceleași regiuni, izolat se pot manifesta și prin Oltenia și nordul Munteniei. În vestul țării nu sunt excluse chiar manifestări de instabilitate atmosferică severă (căderi de grindină, vânt cu aspect de vijelie, descărcări electrice). La munte continuă lapovița și ninsorile. În continuare se pot acumula cantități de 10 – 15, izolat chiar spre 20, 25 de l/mp prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, nordul Olteniei și zonele montane aferente acestor regiuni.

O nouă zi, aceeași poveste în ceea ce privește ploile prezente tot prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia (aici sunt posibile inclusiv fenomene convective) respectiv zonele montane (aici putem avea ploi/lapoviță/ninsori). Continuă să se acumuleze cantități importante de precipitații, 15 – 20, 25 de l/mp.

Singura noutate pentru ziua de vineri este reprezentată de faptul că ploile ajung și prin nordul Moldovei, continuă și prin Banat, Crișana, Transilvania, prin zonele montane (pe creste lapoviță și ninsoare). Cele mai mari cantități se vor acumula de data aceasta în zona Munților Banatului și V extrem al Meridionalilor (30 – 35 de l/mp).

Sâmbătă precipitațiile vor prefera mai ales Banatul., Oltenia, Muntenia (ploi) respectiv Apusenii și Meridionalii și Munții Banatului (ninsori). Se pot acumula și aici 10 – 15 l/mp.

Și duminică vine cu precipitații slabe prin multe zone din țară, ploi, iar la munte dar și prin depresiunile Transilvaniei pot fi și condiții de lapoviță și ninsori.

Va fi, așadar, o săptămână extrem de bogată în precipitații pentru Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, NV Olteniei, zonele montane aferente, regiuni unde se pot acumula chiar și 60 – 70 de l/mp, iar prin Munții Banatului și vestul Meridionalilor s-ar putea acumula chiar și cantități de peste 100 de l/mp.

Strat de zăpadă

Apusenii, Munții Banatului și crestele Meridionalilor vor primi un strat nou și consistent de zăpadă ca urmare a precipitațiilor căzute săptămâna care urmează, strat care va putea trece și de 50 – 60 cm.

Vremea săptămânală 09 15 ianuarie 2023

Material realizat de Prognoze Meteo:

Facebook.com/PrognozeMeteo

Instagram.com/PrognozeMeteo

Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇