Încă două zile cu avertizări cod galben și portocaliu de caniculă

Încă două zile cu avertizări cod galben și portocaliu de caniculă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea se menține caniculară, iar meteorologii au emis noi atenționări cod galben și portocaliu în mai multe județe.

Miercuri este avertizare cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă şi disconfort termic ridicat, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara, Cluj, Sălaj, Bihor, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt şi municipiul Bucureşti.

Valorile termice se vor menţine deosebit de ridicate pentru această dată. Local vor fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32…35 de grade.

ADVERTISING

Tot miercuri, este în vigoare o avertizare cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

Aici, canicula va persista, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35…37 de grade, iar minimele de 18…22 de grade.

image-2

Pentru joi, meteorologii au emis cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă şi disconfort termic ridicat, în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.

ADVERTISING

Valorile termice se vor menţine deosebit de ridicate pentru această dată. Local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 35 de grade.

image-3

Cum va fi vremea în București

În zona municipiului Bucureşti, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 9.00, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

ADVERTISING

De joi dimineaţă până vineri, la ora 9.00, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza şi seara.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇