Final de septembrie cu 35 de grade la umbră. În weekend putem vorbi chiar de caniculă

Final de septembrie cu 35 de grade la umbră. În weekend putem vorbi chiar de caniculă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ne apropiem rapid de luna octombrie, dar vara nu se dă dusă. Ba chiar în acest weekend putem vorbi chiar de caniculă, pentru că se anunţă 35 de grade la umbră, ceea ce înseamnă cu vreo 10 grade mai mult decât ar fi normal la această dată.

Vor fi însă şi vijelii, cu ploi şi descărcări electrice, mai ales în regiunile intracarpatice.

Iată prognoza detaliată prezentată de meteorologul Mihai Timu de la ANM, pentru Antena3.

"În zilele următoare, vremea se mai încălzește. 

Vorbim de un avans de aer cald dinspre partea de sud a continentului, dinspre nordul Africii, motiv pentru care vremea o să devină călduroasă până spre finalul săptămânii, cam în toate regiunile.

ADVERTISING

Acest lucru presupune temperaturi de peste 30 de grade la orele amiezii.

Ba chiar mai mult, sâmbătă așteptăm să fie ziua cu cele mai ridicate valori termice diurne, în sensul că în jumătatea de sud a Munteniei, dar izolat și prin zona de câmpie a Olteniei sau a Banatului, ne așteptăm și la temperaturi caniculare, adică în jurul a 35 de grade Celsius, ceea ce înseamnă temperaturi cu aproape 10 grade mai ridicate decât normele climatologice.

Duminică, chiar dacă mai pierdem 2-3 grade, tot de o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit vorbim, în mare parte din țară.

ADVERTISING

Va predomina în general o vreme frumoasă, mai puțin în intervalul nopții de sâmbătă spre duminică, dar și după ziua de duminică, când ne așteptăm și la perioade cu instabilitate atmosferică, adică averse cu caracter torențial, chiar izolat descărcări electrice, intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, vor fi și condiții de grindină sau să se adune punctiform și cantități de apă mai însemnate.

Astfel de fenomene le așteptăm în acel interval, sâmbătă spre duminică și duminică, în special în regiunile intracarpatice", a explicat specialistul. 

ADVERTISING

Cât priveşte seceta, nu avem veşti bune. În partea de sud și de est a României, avem în continuare parte de o secetă moderată, puternică și chiar extremă.

"Și, din păcate, din datele de care spunem în acest moment, cel puțin în următoarele aproape două săptămâni, ploile vor lipsi din această parte a teritoriului", spune Mihai Timu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇