Avertizări de furtuni severe și grindină, în peste jumătate de țară

Avertizări de furtuni severe și grindină, în peste jumătate de țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă zi, noi coduri de vreme rea și furtuni. ANM a emis, vineri, 3 coduri de furtuni, ploi abundente și chiar grindină.

Un cod galben este valabil de la ora 10 până la ora 23, vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”În intervalul menționat, în nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

ADVERTISING

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...35 l/mp”, conform ANM.

În același interval, este valabil și un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente.

”În Transilvania, Maramureș, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și în jumătatea de nord a Crișanei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…70 l/mp”.

harta-1

Un al doilea cod galben intră în vigoare diseară, la ora 23, și expiră sâmbătă dimineață, la ora 10.

ADVERTISING

Acesta vizează ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”În intervalul menționat, în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp”, arată ANM.

harta-2
Foto: Capturi ANM

Se răcorește în Capitală

Meteorologii au transmis și prognoza specială pentru municipiul București, unde se răcește ușor astăzi. Vor fi averse și vântul se va intensifica.

ADVERTISING

”Vremea va fi în general instabilă și se va răcori. Cerul va avea înnorări temporări accentuate, iar ziua vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Se vor acumula cantități de apă în medie de 10…15 l/mp și izolat, posibil, peste 20 l/mp. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade”, potrivit meteorologilor.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇