Alertă meteo: Ploi, vijelii și grindină, în cea mai mare parte din țară

Alertă meteo: Ploi, vijelii și grindină, în cea mai mare parte din țară

Vin ploi torențiale, vijelii și grindină în cea mai mare parte din țară. Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate valabil pânî luni dimineață.

Codul este valabil de duminică ora 10:00 până luni la ora 6:00, în regiunile marcate cu galben din harta de mai jos.

ANM informează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în extindere treptată dinspre nord-vestul teritoriului.

Vor fi averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului (în general cu rafale de 55...70 km/h), pe arii restrânse vijelii şi grindină în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei.

ADVERTISING

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.

harta-meteo-3-septembrie

Astfel de fenomene se vor semnala local pe parcursul nopţii de duminică spre luni şi luni şi în regiunile sudice.

Vremea în București

În București, pe parcursul zilei va fi cald, dar odată cu venirea nopții, este posibil să apară averse, potrivit prognozei speciale emisă de ANM pentru Capitală.

Peste zi, vremea va fi călduroasă, cu o temperatură maximă în jurul a 33 de grade, iar cerul va fi mai mult senin. Pe parcursul nopții se va înnora treptat și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇