Țara care adună mucuri de țigări și le transformă în asfalt pentru șosele

Țara care adună mucuri de țigări și le transformă în asfalt pentru șosele

Milioane de mucuri de țigări vor fi reutilizate într-un mod practic. Acestea vor fi colectate în cadrul unei campanii și folosite la fabricarea asfaltului pentru șosele.

Doar o treime din resturile celor 18 miliarde de țigări fumate zilnic în întreaga lume ajung la coșurile de gunoi sau în procesul de reciclare. Autoritățile din Bratislava au deschis, însă, o nouă cale în reciclarea acestor deșeuri, relatează Euronews.

În perioada organizării târgurilor de Crăciun, compania municipală de salubritate din capitala Slovaciei a testat containere special concepute pentru colectarea filtrelor de țigări obișnuite, dar și a celor din țigările electronice.

ADVERTISING

Autoritățile din Bratislava plănuiesc să folosească chiștoacele pentru fabricarea asfaltului pentru străzi și șosele, iar autoritățile speră că acest lucru va contribui la curățarea locurilor publice și la o reutilizare practică a resturilor de țigări.

Compania de salubritate Odvoz a Likvidácia Odpadu (OLO) a anunțat că va amplasa containerele speciale la toate evenimentele publice care se vor desfășura în acest an în Bratislava. OLO va contribui, în colaborare cu consiliul local și cu alte două companii, la transformarea materialului colectat în asfalt pentru șosele.

ADVERTISING

"Dacă vizitatorii la un festival, la o cursă de alergare, piață sau alt eveniment public aruncă țigările într-un container special, vor contribui nu doar la un mediu mai curat, dar și la recuperarea materialului din acest tip de deșeu", a arătat într-un comunicat Martina Čechová, manager de economie circulară la OLO.

Mucurile adunate vor fi transformate într-o masă de fibre speciale, iar apoi aceasta este adăugată într-o mixtură pentru prepararea bitumului.

Nu este prima oară când mucurile de țigări sunt folosite pentru a face drumuri. În Slovacia există o șosea asfaltată cu un amestec de bitum și resturi de țigări, în Žiar nad Hronom, o regiune centrală a țării, și se pare că este primul drum de acest tip din lume.

Mucurile de țigări au un impact puternic asupra naturii. Acestea eliberează substanțe toxice care pot contamina apa, solul și ecosistemele. Doar o treime din cele 18 miliarde de chiștoace generate zilnic pe plan mondial ajung în sistemul de reciclare.

ADVERTISING

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇