Primul tren solar a fost testat de doi inventatori din California (Video)

Primul tren solar a fost testat de doi inventatori din California (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi inventatori din California au testat recent ceea ce CBS San Francisco numeşte prima locomotivă solară din lume, aducându-ne un pic mai aproape de un viitor verde al industriei transporturilor.

Numit STX-22, prescurtare de la “tren solar cu 22 de panouri”, vehiculul nu este prevăzut cu baterii, ci transformă lumina Soarelui direct în cai putere, pe care îi foloseşte pentru a se pune în mişcare. 

În timpul testelor efectuate pe o cale ferată din Sonoma, vehiculul solar lung de 37 de metri a călătorit cu o viteză de aproximativ 48 de kilometri pe oră.

ADVERTISING

“Cred că este important să te joci cu tehnologia şi să experimentezi”, spune Eric Houston, unul dintre inventatorii locomotivei solare, alături de Marco Fucci di Napoli.

Acest lucru nu înseamnă că trenurile vor fi alimentate cu energie solară prea curând, însă astfel de experimente împing industria în această direcţie, spune Ryan Martin de la compania feroviară Northwest Pacific Railroad, potrivit site-ului Turnto23.com.

Inventatorii speră să poată testa anul viitor un tren mai mare şi să doboare recordul pentru cel mai rapid vehicul solar, care este în acest moment de 90 de kilometri pe oră.

Sonoma County Inventors Set Record For Solar-Power Locomotives

C.S.

ADVERTISING

Citeşte şi alte texte din categoria Mediu:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇