Gropi ilegale de gunoi descoperite în sud de șeful Gărzii de Mediu: E ca într-o țară subecuatorială!

Gropi ilegale de gunoi descoperite în sud de șeful Gărzii de Mediu: E ca într-o țară subecuatorială!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Octavian Berceanu, şeful Garzii Naţionale de Mediu, a verificat zonele pentru care a primit plângeri de la locuitori și a descoperit o groapă de gunoi ilegală amplasată în localitatea Stârnești, județul Olt, dar și un câmp în care se dezmembrau și se îngropau … autobuze.

”Nu e ca la țară, e ca într-o țară subecuatorială!”, a scris Octavian Berceanu ca explicație la live-ul postat pe pagina sa de Facebook.

Stârnești, jud. Olt. Nu e ca la tara, e ca intr-o tara subecuatoriala! Gunoaie si deseuri periculoase depozitate in gropi ilegale!

Publicată de Octavian Berceanu pe Vineri, 30 aprilie 2021

În filmare apare și un localnic cu vestă reflectorizantă, într-o căruță trasă de un cal. Șeful Gărzii Naționale de Mediu îl întreabă dacă a fost trimis de Primărie și, mai departe, vrea să afle de cât timp se aruncă gunoaie în acel loc.

ADVERTISING

”De vreo 20 de ani”, îi răspunde localnicul.

”Priviți aici un iaz, cu biodiversitate mare, cu pădurea în față, mult stufăriș, multe păsări, o frumusețe… Doar că dealul ăsta de gunoaie crește în fiecare zi”, spune şeful Garzii Naţionale de Mediu în imaginile filmate și postate pe Facebook.

Picnic cu Garda de Mediu si jandarmii, langa Craiova, unde autobuzele urmeaza sa fie dezmembrate, incinerate si ingropate! Va incepe cercetarea penala pentru faptele comise cu scoaterea deseurilor si aducerea terenului la starea inițială.

Publicată de Octavian Berceanu pe Vineri, 30 aprilie 2021

Acesta nu este primul live de la gropile ilegale de gunoi din satele din sudul țării. Cu doar câteva ore înainte, el postase un live de pe un câmp de lângă Craiova unde se dezmembrau și se îngropau autobuze.

ADVERTISING

”Picnic cu Garda de Mediu si jandarmii, langa Craiova, unde autobuzele urmeaza sa fie dezmembrate, incinerate si ingropate!”, a scris el.

Descoperirile vin la doar câteva zile după ce Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a mers alături de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe strada Apolodor din centrul Capitalei, unde Poliţia Locală a descoperit un depozit ilegal de deşeuri, vechi de un deceniu. De acolo au fost ridicate aproximativ 27 de tone de deşeuri.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇