Radio Europa Liberă câștigă în instanță și își păstrează finanțarea de la Congresul SUA

Radio Europa Liberă câștigă în instanță și își păstrează finanțarea de la Congresul SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Veste bună pentru Radio Europa Liberă.

Agenția SUA pentru Media Globală (USAGM) i-a reactivat finanțarea, ca urmare a unei hotărâri judecătorești care a blocat încercarea administraţiei Trump de a reduce fondurile alocate de Congres.

USAGM revine asupra deciziei

Agenția SUA pentru Media Globală (USAGM) a renunțat la măsura de suspendare a finanțării pentru Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), revenind asupra unei decizii de a sista granturile destinate organizației pentru anul fiscal 2025.

Însă doar după ce RFE/RL a intentat un proces, argumentând că acțiunile USAGM încalcă legea federală.

Un tribunal districtual american a acordat RFE/RL o ordonanță de restricție temporară, împiedicând astfel ceea ce instanța a considerat o încercare ilegală a USAGM de a reduce fondurile aprobate de Congres, scrie Kiev Independent.

Finanțarea a fost întreruptă după ce președintele Donald Trump a ordonat desființarea USAGM, agenția guvernamentală care coordonează activitatea RFE/RL, Radio Free Asia și Voice of America.

RFE/RL își recuperează finanțarea, dar caută stabilitate pe termen lung

RFE/RL a contestat aceste acțiuni în instanță, argumentând că ele contravin legislației federale și solicitând accesul la întreaga sumă de 77 de milioane de dolari alocată de Congres.

    Într-o declarație, președintele RFE/RL, Stephen Capus, a salutat decizia ca un pas pozitiv, dar a subliniat că este nevoie de o confirmare oficială și de un dialog cu conducerea USAGM pentru a garanta stabilitatea financiară pe termen lung a organizației.

    Capus a subliniat și importanța menținerii RFE/RL în activitate, având în vedere creșterea amenințărilor și cenzurii la nivel global.

    RFE/RL a fost fondată în perioada Războiului Rece cu scopul de a combate propaganda sovietică în țările din Blocul Estic și continuă să furnizeze informații esențiale despre situația din Ucraina, Rusia, Belarus și alte regiuni afectate de conflicte și autoritarism.


    În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇