Jurnalista rusă care a criticat războiul din Ucraina a fost arestată, după un protest în fața Kremlinului (Foto)

Jurnalista rusă care a criticat războiul din Ucraina a fost arestată, după un protest în fața Kremlinului (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a apărut în direct la televiziune cu o pancartă criticând ofensiva Moscovei în Ucraina, a fost arestată duminică în Rusia.

Nu a fost făcută nicio declaraţie oficială cu privire la motivele arestării ei, dar aceasta survine la câteva zile după ce Marina Ovsiannikova a manifestat lângă Kremlin, purtând o pancartă cu mesaje împotriva războiului din Ucraina și a preşedintelui Vladimir Putin.

„Marina a fost arestată. Nu există informaţii despre locul în care se află", anunța duminică anturajul jurnalistei pe Telegram, postând și fotografii în care apare ea e dusă spre o dubă albă de doi poliţişti.

ADVERTISING

Ovsiannikova a fost oprită în timp ce se deplasa cu bicicleta.

Luni ea a anunțat că a fost eliberată: „Sunt acasă. Totul este bine. De acum ştiu că e mai bine să ies din casă cu paşaportul şi un rucsac după mine”, a scris ea pe Facebook.

Vineri, Marina Ovsiannikova a publicat imagini pe Telegram în care apare purtând o pancartă lângă Kremlin în semn de protest la adresa uciderii copiilor ucraineni, numindu-l pe Putin „ucigaş".

Pentru asemenea declaraţii jurnalista riscă teoretic urmărirea penală pentru publicarea de „informaţii false" şi „denigrarea armatei”, acuzaţii pasibile de pedepse grele cu închisoarea.

ADVERTISING

Ovsiannikova a devenit faimoasă în întreaga lume la mijlocul lunii martie, după ce a apărut la ştirile de seară pe platourile de filmare ale unui canal de televiziune pro-Kremlin, pentru care lucra atunci, purtând o pancartă care critica ofensiva în Ucraina şi "propaganda" mass-media controlate de putere.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇