Aproximativ 100 de salariaţi ai Euronews au intrat în grevă la Lyon (sud-estul Franţei), în faţa sediului postului european de televiziune, îngrijoraţi de posibila sa „dezmembrare”.
„Nu dezmembrării Euronews” şi „Vrem doar să ne facem meseria: să informăm”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor, care au format un lanţ uman în jurul imobilului, informează AFP.
Euronews, care anul acesta va împlini 30 de ani, a trecut în luna iulie 2022 sub controlul fondului de investiţii Alpac Capital, cu sediul în Portugalia, care a acumulat o participaţie de 88% din acţiuni prin preluarea pachetelor deţinute de magnatul egiptean Naguis Sawiris via holdingul său MGN.
"De atunci încoace nu am avut decât reduceri de buget şi nu vedem nicio dezvoltare", a explicat Christelle Petrongari, de la Sindicatul naţional al jurnaliştilor (SNJ), care la fel ca şi alte sindicate din Franţa, precum CGT, CFE şi CGC, a făcut un apel la grevă.
Noua conducere de la Euronews s-a angajat să prezinte un plan strategic care să cuprindă măsuri destinate să "oprească pierderile", însă prezentarea acestui plan a fost amânată pentru sfârşitul lunii februarie, faţă de finele lunii decembrie 2022 cum era programat iniţial, a dezvăluit directorul general de la Euronews, Guillaume Dubois.
Potrivit cifrelor prezentate de echipa de conducere, Euronews a înregistrat "pierderi de aproximativ 160 de milioane de euro în ultimii zece ani" şi numai în anul 2021 a înregistrat un rezultat net negativ de 20 de milioane de euro.
"Avem un model economic care nu funcţionează", a afirmat Guillaume Dubois, care a recunoscut totuşi că "nerăbdarea salariaţilor este legitimă".
Euronews, post de televiziune care difuzează ştiri disponibile în 16 limbi şi are o redacţie de 400 de jurnalişti de 30 de naţionalităţi, a demarat deja în luna noiembrie 2020 un plan social care a condus la plecarea a aproximativ 30 de persoane dintr-un număr de circa 500 de salariaţi.
Decizia de a vinde clădirea din Lyon (foto sus), "prea mare şi prea scumpă" cu cei "10.000 de metri pătraţi ai săi, jumătate neocupaţi", a fost anunţată în toamna anului trecut, iar Euronews caută acum un nou sediu "în Lyon sau în regiune", a precizat Guillaume Dubois.
Însă jurnaliştii de la Euronews se tem de o fragmentare a redacţiei lor multilingviste în diferite birouri din Europa şi denunţă, de asemenea, o "deteriorare a condiţiilor de muncă", ca urmare a restructurării efectivelor.
În luna mai a anului trecut, a fost lansat postul de televiziune Euronews România, care oferă publicului ştiri locale, regionale, naţionale şi internaţionale. Euronews Romania, afiliat de marcă al grupului Euronews, a luat naştere printr-un parteneriat semnat în ianuarie 2021 între reţeaua europeană şi Universitatea Politehnica din Bucureşti.