Doi jurnaliști au câștigat Nobelul pentru Pace, pentru lupta cu regimurile lui Putin și Duterte

Doi jurnaliști au câștigat Nobelul pentru Pace, pentru lupta cu regimurile lui Putin și Duterte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premiul Nobel pentru Pace ajunge anul acesta în presă. Doi jurnalişti – Maria Ressa și Dimitri Muratov – au primit Nobelul pentru pace pentru eforturile lor în lupta pentru libertatea de expresie în țările de origine – Filipine, respectiv Rusia.

Ressa este director executiv al publicației Rappler, care a ținut piept în ultimii ani regimului lui Rodrigo Duterte. Muratov conduce publicația independentă Novaya Gazeta, potrivit CNN.

”Jurnalismul liber, independent și bazat pe fapte este unealta împotriva minciunilor, propagandei și abuzului de putere”, a declarat Berit Reiss-Andersen, președintele Comitetului de organizare de la Nobel.

BREAKING NEWSThe Norwegian Nobel Committee has decided to award the Nobel Peace Prize for 2021 to Maria Ressa and...

Publicată de Nobel Prize pe Vineri, 8 octombrie 2021

Ressa a fondat site-ul online de știri Rappler în 2012. Publicația a făcut numeroase anchete jurnalistice în legătură cu deciziile controversate luate de Duterte, în special în campania antidrog, în cadrul căreia au fost ucise atât de multe persoane că se poate spune că președintele a dus un război împotriva propriului popor.

ADVERTISING

Anchetele Rappler au arătat și cum folosește Puterea rețelele de socializare pentru a răspândi știri false, a manipula agenda publică și a hărțui Opoziția.

Maria-Ressa-jurnalist-Filipine-Nobel-Pace-2021
Foto: Facebook/Nobel Prize

Dimitri Muratov a co-fondat Novaya Gazeta în 1993 și de 24 de ani e redactorul șef al publicației, care a rămas un far al independenței și libertății de exprimare în aceste decenii.

Anchetele Novaya au dezvăluit acte de corupție, acțiuni brutale ale poliției împotriva cetățenilor, arestări ilegale, fraude electorale, precum și detalii despre ”fabricile de troli” folosite de regimul lui Putin pentru a manipula discursul public atât în Rusia, cât și în țări rivale.

ADVERTISING

Jurnaliștii publicației au fost amenințați, hărțuiți, agresați sau chiar uciși. De la lansare, șase jurnaliști au fost asasinați, printre care și Anna Politkovskaja, care a făcut numeroase dezvăluiri despre războiul din Cecenia.

În ciuda tuturor amenințărilor, Muratov a refuzat să abandonze misiunea și continuă să lupte pentru dreptul jurnaliștilor de a scrie orice, atât timp cât respectă standardele profesionale și etice.

Dimitri-Muratov-jurnalist-Rusia-Nobel-Pace
Foto: Facebook/Nobel Prize

Iată câteva articole despre situația din cele două țări:

ADVERTISING

Citește şi articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇