Vanguard 1, un satelit artificial lansat în 1958, ar putea fi readus pe Pământ

Vanguard 1, un satelit artificial lansat în 1958, ar putea fi readus pe Pământ
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vanguard 1, al doilea satelit american lansat în spațiu și primul care a folosit panouri solare pentru alimentare, continuă să orbiteze Pământul la 67 de ani de la lansarea sa, în 17 martie 1958.

Satelitul, dezvoltat de Laboratorul de Cercetare Navală al SUA (NRL), este considerat o adevărată capsulă a timpului, din epoca de început a explorării spațiale, de aceea, se ia în considerare aducerea sa pe Pământ.

În prezent, Vanguard 1 se află pe o orbită eliptică, cu o altitudine minimă de aproximativ 660 km și o altitudine maximă de peste 3.800 km, înclinată la 34,25 grade față de ecuator, scrie Space.

Un grup format din ingineri aerospațiali și istorici a propus recent o misiune de recuperare a satelitului. Oamenii de știință au prezentat ideea în cadrul unei conferințe științifice organizate de Institutul American de Aeronautică și Astronautică.

Deși nu este vorba de o inițiativă oficială, recuperarea lui Vanguard 1 ar marca o premieră istorică: ar fi prima dată când un satelit atât de vechi, care a stat în spațiu timp de decenii, ar fi adus înapoi pe Pământ.

Efortul de recuperare ar fi complicat, dar considerat demn de luat în calcul, având în vedere valoarea simbolică și științifică a satelitului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇