Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat singur folosind o pastă făcută din plante pentru a-şi vindeca o rană mare pe obraz, spun oamenii de ştiinţă. Felul în care a „preparat” pasta și cum a aplicat tratamentul arată că urangutanul era conștient de ce făcea. Rana nu s-a infectat, s-a închis și se va vindeca.
O echipă de cercetători din Parcul Naţional Gunung Leuser, Indonezia, l-a observat pe Rakus cu o rană mare pe obraz în iunie 2022.
Ei cred că a fost rănit în urma unei lupte cu urangutani masculi rivali, deoarece a scos strigăte puternice numite "strigăte lungi" în zilele dinainte de a vedea rana.
Echipa l-a văzut apoi pe Rakus mestecând tulpina şi frunzele unei plante numite Akar Kuning - o plantă antiinflamatoare şi antibacteriană care este, de asemenea, folosită la nivel local pentru a trata malaria şi diabetul.
El a aplicat în mod repetat lichidul pe obraz timp de şapte minute. Apoi, Rakus şi-a pus frunzele mestecate pe rană până când aceasta a fost acoperită complet. A continuat să se hrănească cu planta timp de peste 30 de minute.
Pasta şi frunzele par să-şi fi făcut apoi efectul magic - cercetătorii nu au văzut niciun semn de infecţie, iar rana s-a închis în cinci zile. După o lună, Rakus era complet vindecat.
Gesturi intenționate
Oamenii de ştiinţă au concluzionat că Rakus ştia că aplică un medicament, deoarece urangutanii mănâncă foarte rar această plantă specială şi datorită duratei tratamentului.
„A aplicat în mod repetat pasta, iar mai târziu a aplicat şi mai multă materie vegetală solidă. Întregul proces a durat într-adevăr o perioadă de timp considerabilă - de aceea credem că a aplicat-o în mod intenţionat", explică dr. Laumer.
De asemenea, cercetătorii l-au văzut pe Rakus odihnindu-se mult mai mult decât de obicei - mai mult de jumătate din zi - ceea ce sugerează că încerca să se recupereze după accidentare.
Oamenii de ştiinţă erau deja conştienţi de faptul că maimuţele mari foloseau medicamente pentru a încerca să se vindece.
În anii 1960, biologul Jane Goodall a văzut frunze întregi în fecalele cimpanzeilor, iar alţii au documentat că au văzut maimuţe mari înghiţind frunze cu proprietăţi medicinale.
Dar nu au văzut niciodată un animal sălbatic aplicând o plantă pe o rană.
Un comportament de la un strămoș comun?
Dr. Laumer spune că este posibil să fi fost prima dată când Rakus a făcut acest tip de tratament.
"S-ar putea ca el să îşi fi atins accidental rana cu degetul pe care avea planta. Şi apoi, pentru că planta are substanţe analgezice destul de puternice, s-ar putea să fi simţit o uşurare imediată a durerii, ceea ce l-a făcut să o aplice din nou şi din nou", spune ea. Sau ar fi putut să fi învăţat metoda urmărind alţi urangutani din grupul său.
Oamenii de ştiinţă mai spun că acest comportament ar putea proveni de la un strămoş comun al oamenilor şi al maimuţelor mari.
"Ei sunt cele mai apropiate rude ale noastre şi acest lucru indică din nou asemănările pe care le avem cu ei. Suntem mai mult asemănători decât diferiţi", a declarat biologul dr. Isabella Laumer, biolog la institutul Max Planck din Germania şi autorul principal al cercetării.
Cercetătorii vor urmări acum îndeaproape şi alţi urangutani pentru a vedea dacă pot depista aceleaşi abilităţi medicale de care a dat dovadă Rakus.
"Cred că în următorii ani vom descoperi şi mai multe comportamente şi mai multe abilităţi care sunt foarte asemănătoare cu cele umane", sugerează ea.
Cercetarea a fost publicată în revista ştiinţifică Scientific Reports.