Oamenii de știință spanioli au anunțat descoperirea unui super-Pământ nu departe de noi, la numai 93 de ani lumină față de Terra.
Descoperirea specialiștilor de la Universitatea La Laguna, din Spania, a fost posibilă cu ajutorul imaginilor oferite de TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), telescopul spațial aparținând NASA.
Este vorba despre o planetă botezată Wolf 327b, o planetă solidă, cu o masă de 2,53 ori mai mare decât a Terrei, și un diametru de circa 1,24 de ori mai mare, scrie Phys.org.
Wolf 327 b se află la o distanță extrem de mică față de steaua sa, Wolf 327, o distanță pe care astronomii au calculat-o la 0,01 unități astronomice (o unitate astronomică este egală cu distanța dintre Terra și Soare). Acest lucru face ca temperatura pe planetă să fie de aproape 727 de grade Celsius.
Planeta efectuează o orbită completă în jurul stelei sale în numai 13,7 ore.
Autorii studiului susțin că Wolf 327 b ar fi o planetă cu o structură internă similară cu a planetei Mercur - un nucleu masiv de fier, înconjurat de o manta subțire, la care se adaugă o atmosferă infimă compusă din hidrogen și heliu.
Wolf 327, steaua în jurul căreia orbitează planeta, face parte din clasa piticelor roșii. Vârsta sa ar fi relativ apropiată de cea a Soarelui nostru, 4,1 miliarde de ani. În plus, ar avea doar 40% din masa și dimensiunile acestuia, iar temperatura medie a acesteia ar fi de circa 3.269 de grade Celsius.