Răspunsul la o criză de când lumea? Oamenii de știință au găsit o metodă de a purifica un litru de apă de râu doar într-o oră

Răspunsul la o criză de când lumea? Oamenii de știință au găsit o metodă de a purifica un litru de apă de râu doar într-o oră

Estimările arată că o treime din populația lumii nu are acces la apă potabilă curată. În unele zone ale lumii situația e cu adevărat disperată. Dar asta ar putea să se schimbe curând, grație unei descoperiri făcute de oamenii de știință de la Universitatea Texas.

Aceștia au creat un comprimat cu hidrogel care poate purifica rapid apa contaminată. Un comprimat poate dezinfecta un litru de apă de râu și o poate face bună pentru băut într-o oră sau mai puțin, relatează Science Daily.

„Hidrogelul nostru multifuncțional poate face o mare diferență în atenuarea deficitului global de apă, deoarece este ușor de utilizat, extrem de eficient și potențial scalabil până la producția în masă”, a declarat Guihua Yu, profesor asociat în cadrul Departamentului de Inginerie Mecanică Walkr School of Engineering al Cockrell și Texas Materials Institute.

Apa poate fi purificată prin fierbere sau pasteurizare, numai că acestea nu sunt practice sau la îndemână pentru populațiile din anumite părți ale lumii. Hidrogelul inventat de cercetătorii americani generează peroxid de hidrogen pentru a neutraliza bacteriile la o rată de eficiență mai mare de 99,99%.

Peroxidul de hidrogen funcționează cu particule de cărbune activat, care atacă bacteriile. Hidrogelurile pot fi îndepărtate cu ușurință și nu lasă reziduuri.

De asemenea, hidrogelurile ar putea îmbunătăți și un proces folosit de mii de ani, respectiv distilarea solară - utilizarea luminii solare pentru a separa apa de contaminanți, prin vaporizare.

Sistemele solare de distilare se confruntă adesea cu probleme, din cauza acumulării de microorganisme pe echipamente care provoacă defecțiuni. Hidrogelurile care ucid bacteriile pot preveni acest lucru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇