Momentul în care puii celei mai mari reptile din lume ies din ouă (Video)

Momentul în care puii celei mai mari reptile din lume ies din ouă (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dragonii Komodoro, cele mai mari reptile din lume, nu s-au înmulțit niciodată în Australia, până acum. O rezervație australiană a anunțat însă, recent, că primii pui au eclozat în sfârșit, ceea ce este o veste îmbucurătoare, ținând cont că specia este considerată una vulnerabilă.

A obține urmași de la această specie de uriași, care ajung la 70 de kilograme la maturitate, nu e deloc simplu. În primul rând, ouăle trebuie incubate timp de șapte luni. Multe se pot întâmpla în acest timp.

Și până a se ajunge la ouă e drum lung, pentru că procesul de împerechere la această specie este unul ce poate deveni foarte violent, relatează IFL Science.

ADVERTISING

E vorba despre doi parteneri care se pot ucide în acest proces și care pot răni serios pe oricine le este în preajmă, a explicat Jake Meney, de la Australian Reptile Park, parcul zoo care a reușit performanța.

Din fericire, nu s-a întâmplat nimic din toate acestea cu Kraken și Daenerys, părinții micilor dragoni, care au ieșit deja din ouă și au trecut cu bine de prima săptămână.

Și, tot din fericire, momentul eclozării a fost filmat, iar imaginile au devenit publice și continuă să facă înconjurul Internetului.

First Ever Komodo Dragon Hatched at Australian Reptile Park || ViralHog

Cei trei pui cântăresc în prezent 112 – 116 grame fiecare și măsoară câte 14 centimetri. Cu o îngrijire atentă, aceștia pot ajunge la 3,13 metri, recordul de până acum. Mai e până atunci, însă cei mici deja au prins gustul insectelor.

ADVERTISING

Puține rezervații, sanctuare sau grădini zoologice din lume au reușit să obțină pui din această specie, indiferent de țară. Prima oară când s-a reușit acest lucru, în afara Indoneziei, a fost în 1992, în Smithsonian Zoo, Washington, SUA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇