Microciparea pisicilor va deveni obligatorie în Marea Britanie

Microciparea pisicilor va deveni obligatorie în Marea Britanie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Microciparea pisicilor va deveni obligatorie în Marea Britanie, prevede un proiect de lege privind bunăstarea animalelor.

Ministrul Mediului, George Eustice, a declarat pentru BBC că măsura va fi monitorizată de veterinari și aplicată în același mod ca și pentru câini.

El a precizat că microciparea se adresează în principal animalelor de companie.

Proiectul include, de asemenea, măsuri pentru interzicerea exportului de animale vii pentru sacrificare.

Medicii veterinari îi sfătuiesc pe proprietarii ale căror animale nu au un microcip să obțină unul, pentru că în caz contrar vor fi amendați cu 500 de lire sterline.

ADVERTISING

Lianna Angliss, de la Hopefield Animal Sanctuary, a spus că, pe lângă faptul că microciparea obligatorie ajută la găsirea pisicilor care se pierd de stăpânii lor, ar putea fi de folos și pentru identificarea celor care își abandonează animalele de companie.

Jacqui Cuff, de la organizația Cats Protection, a declarat că este încântată de acest proiect.

"Regulamentul de microcipare a câinilor a fost adoptat în 2016, așa că am așteptat mult timp și pentru acest proiect. Există în jur de 2,6 milioane de pisici care nu sunt microcipate în Marea Britanie. Asta înseamnă că o mulțime de pisici rătăcesc pe străzi, fără să poată fi identificate”, a subliniat ea.

ADVERTISING

Furtul de pisici ar fi crescut cu peste 12% în ultimul an și doar în jur de 70% din pisicile de companie sunt microcipate în acest moment în Marea Britanie.

Vezi şi alte articole cu şi despre pisici:

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇