Cel mai eficient mod de a comunica cu pisica ta

Cel mai eficient mod de a comunica cu pisica ta

Spre deosebire de câini, pisicile au o reputație de animale independente și, pe alocuri, egoiste. Totuși, un nou studiu a demonstrat că și pisicile sunt receptive la comunicare, dacă știm să le ”vorbim” pe limba lor.

Cercetarea realizată în Marea Britanie arată că, dacă vrem să ne apropiem de o pisică sau să comunicăm mai bine cu cea pe care o avem deja, ar trebui să ”zâmbim” mai mult. Dar nu cu buzele sau arătându-ne dinții, ci cu ochii, în stilul ”pisicesc”, adică să ne îngustăm ochii și să clipim lent, după cum se arată într-un raport publicat de Scientific Reports, citat de Science Alert.

ADVERTISING

„Ca o persoană care a studiat comportamentul animalelor, dar și din perspectiva stăpânului unei pisici, este incredibil să pot arăta faptul că pisicile și oamenii pot comunica astfel. Este un lucru pe care mulți proprietari de pisici îl bănuiau, așa că e îmbucurător că am găsit și dovezi pentru asta”, a transmis Karen McComb, psiholog la Universitatea din Sussex, Marea Britanie.

Citește și Cine spunea că nu poți dresa o pisică să cânte la pian? Ai grijă doar să nu se întoarcă totul împotriva ta! (Video)

ADVERTISING

Cine a petrecut mult timp în preajma pisicilor probabil că e familiarizat deja cu expresia lor, cu ochii pe jumătate închiși, însoțită de un clipit lent. Ea este similară cu forma ochilor oamenilor atunci când zâmbesc.

Felinele se comportă așa atunci când sunt relaxate și mulțumite. E, practic, zâmbetul lor și sunt atente la această manifestare și atunci când vine din exterior.

Experimentele derulate au arătat că atât pisicile cu stăpân sunt mai prezente și mai dornice de interacțiune când recunosc această expresie, cât și cele străine. Un ”zâmbet pisicesc” și o mână întinsă, chiar din partea unui necunoscut, le invită la apropiere, a demonstrat studiul.

ADVERTISING

Vezi și Ea este pisica obsedată de bani: De două ori a încercat să fure teancuri dintr-un bar (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇