Pentru prima oară, oamenii de știință au reușit să filmeze pești la o adâncime de peste 8 kilometri, în largul Japoniei.
Cei care au oferit spectacolul pentru o expediție științifică au fost niște peşti-melc, filmați și capturați la 8.022 de metri adâncime, scrie Reuters.
În plus, camerele de luat vederi operate de la distanţă şi coborâte de pe nava DSSV Pressure Drop, pe care se aflau membrii expediţiei, au înregistrat totodată o specie necunoscută de peşte-melc, care înota la o adâncime de 8.336 de metri.
Deocamdată nu se cunoaște mărimea peștilor, dar se știe că astfel de exemplare pot ajunge la 11 centimetri.
Peștii au fost filmați și capturați în niște capcane în timpul unei expediții de două luni, organizate de o echipă de la Universitatea Australiei de Vest şi Universitatea pentru Ştiinţă Marină din Tokyo în sudul Japoniei.