Descoperire arheologică unică, fără precedent în Italia, în apropiere de Pompeii, orașul dispărut (Foto & Video)

Descoperire arheologică unică, fără precedent în Italia, în apropiere de Pompeii, orașul dispărut  (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Arheologii au scos la iveală un car ceremonial unic din perioada romană în timpul săpăturilor la o vilă situată la marginea oraşului Pompeii, îngropat de o erupţie vulcanică în anul 79 d.Hr.

Carul cu patru roţi, realizat din fier, bronz şi cositor şi aflat într-o excelentă stare de conservare, a fost descoperit lângă grajdurile unei vile antice din Civita Giuliana, la aproximativ 700 de metri nord de zidurile oraşului Pompeii, informează Reuters.

Massimo Osanna, directorul sitului arheologic Pompeii, a declarat că acesta este primul vehicul de acest fel descoperit în zonă, în condiţiile în care până în prezent arheologii scoseseră la iveală doar vehicule utilizate pentru transport şi muncă, nu şi pentru ceremonii.

ADVERTISING

"Este o descoperire extraordinară care ne face să înţelegem mai bine lumea antică", a subliniat Osanna, adăugând că trăsura ar fi "însoţit momente festive din viaţa comunităţii, precum paradele şi procesiunile".

Ministerul Culturii a calificat descoperirea drept ”unică, fără precedent în Italia”.

ADVERTISING

Pompeii, situat la 23 de kilometri sud-est de Napoli, avea o populaţie de aproximativ 13.000 de locuitori când a fost îngropat sub cenuşă, în urma unei erupţii a Vezuviului.

Aproximativ două treimi din oraşul antic care se întindea pe o suprafaţă de 66 de hectare au fost până în prezent scoase la iveală. Ruinele sale au fost descoperite de-abia în secolul al XVI-lea, iar săpăturile organizate au început în jurul anului 1750.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇