Cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă

Cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Lumea extraterestră WASP-127b are cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă, au anunțat astronomii: 33.000 kilometri la oră!

Descoperirea a fost posibilă cu ajutorul Very Large Telescope al Observatorului European de Sud (ESO) din Chile şi dezvăluie informaţii unice despre fenomenele meteorologice extreme din această lume îndepărtată.

Încă de la descoperirea sa din 2016, astronomii au analizat vremea de pe WASP-127b, un gigant gazos aflat la peste 500 de ani-lumină depărtare de noi. Planeta este puţin mai mare decât Jupiter, însă cu o fracţiune din masa sa, fiind ceea ce oamenii de ştiinţă numesc o planetă ”pufoasă", scrie New Scientist.

ADVERTISING

”Parte din atmosfera planetei se deplasează înspre noi la velocitate mare, în timp ce altă parte se îndepărtează cu aceeași viteză. Acest semnal ne arată că este prezent un vânt foarte rapid, supersonic, în jurul ecuatorului planetei", a explicat Lisa Nortmann, om de ştiinţă la Universitatea din Göttingen, Germania și autor principal al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics.

Cu o viteză de 9 kilometri pe secundă, vânturile sunt aproape de şase ori mai rapide decât viteza de rotaţie a planetei.

ADVERTISING

”N-am mai văzut aşa ceva până acum", mai spune omul de știință.

Vântul de pe WASP-127b este cel mai rapid măsurat vreodată în jurul unei planete. Prin comparație, cel mai rapid vânt măsurat în Sistemul Solar a fost găsit pe Neptun, cu o viteză de ”doar" 0,5 kilometri pe secundă (adică aproximativ 1.800 kilometri la oră).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇