Din decembrie, de când a fost descoperit, asteroidul 2024 YR4 ne ține cu sufletul la gură. Însă cel mai recent anunț al Agenției Spațiale Europene are darul să ne liniștească. Riscul ca 2024 YR4 să lovească Pământul în anul 2032 e aproape de zero.
Concret, cele mai recente analize privind pericolul ca asteroidul 2024 YR4 să lovească Terra arată că probabilitatea unui astfel de scenariu a scăzut la 0,001%, se arată pe site-ul Agenției Spațiale Europene (ESA).
De la gradul 3 pe scara Torino, metodă de clasificare a pericolului de impact asociat Obiectelor Apropiate de Pământ (NEO), asteroidul a ajuns în prezent la zero și nu mai necesită atenție semnificativă.
Descoperit la finalul lunii decembrie 2024, asteroidul 2024 YR4 prezenta un risc de 2,3% să se izbească de Terra în anul 2032, conform primelor estimări oferite de specialiștii de la observatorul ATLAS din Chile (un sistem de avertizare în cazul pericolului prezentat de asteroizi, creat de Universitatea din Hawaii și finanțat de NASA).
Ulterior, actualizarea datelor de către specialiștii NASA a ridicat probabilitatea de impact la 3,1%, cea mai mare înregistrată vreodată. Toate organismele internaționale responsabile cu apărarea planetară în cazul unor asemenea scenarii au fost alertate.
- Riscul ca asteroidul 2024 YR4 să lovească Pământul tocmai a crescut! Este la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată
- Anul în care un asteroid ar putea lovi Pământul. „Este una dintre cele mai mari probabilități de impact”. Care ar fi efectele și zona de risc
- Cursă contra cronometru din cauza asteroidului 2024 YR4. Cum sună strategiile de apărare în cazul unui impact
Specialiștii ESA și NASA anunțau însă, încă de la data prezentării acestor date, că riscul unei ciocniri cu 2024 YR4 rămâne totuși extrem de scăzut, neexcluzând chiar ca riscul să dispară până în luna mai, ceea ce, iată, s-a întâmplat, pe măsură ce asteroidul s-a îndepărtat de Terra.
Asteroidul YR4 s-a aflat în cel mai apropiat punct față de Terra în data de 25 decembrie 2024, cu două zile înainte de descoperirea sa, atunci când s-a apropiat la „numai” 830.000 de kilometri.
Tot în luna decembrie, dar în 2028, YR4 se va apropia din nou de Pământ, însă distanța minimă va fi de cel puțin 8 milioane de kilometri.
O problemă a astronomilor este însă aceea că, din luna aprilie a acestui an și până la finalul anului 2028, niciunul dintre observatoarele astronomice de la sol nu îl va mai putea urmări, dată fiind distanța foarte mare la care se va afla în raport cu Terra.
Cercetătorii ESA menționează și faptul că orbita asteroidului se află într-o continuă schimbare. De fiecare dată când YR4 trece pe lângă un corp ceresc de mari dimensiuni, forța gravitațională a acestuia influențează traiectoria asteroidului, ceea ce complică eforturile astronomilor de a determina o orbită clară a acestuia.
Cele mai recente date arată că riscul ca YR4 să lovească Terra este aproape nul, dar, atrag atenția specialiștii ESA, nu este zero.
Pericolul ca un alt asteroid de acest gen să apară în viitor este însă inevitabil, mai avertizează ei. Ce putem face este nu doar să ne apărăm, dar mai cu seamă să observăm din vreme astfel de pericole.