Adăugarea unui strop de condiment picant în mâncare ar putea fi o strategie pentru a mânca mai puțin, arată un studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea Penn State din SUA.
Oamenii de știință au investigat modul în care senzația de iuțeală influențează cantitatea de mâncare consumată la o masă și au descoperit că o ușoară creștere a nivelului acesteia ne poate determina să mâncăm mai încet și, implicit, mai puțin.
”Știm din studii anterioare că, atunci când oamenii mănâncă mai încet, consumă mai puțin. Ne-am întrebat dacă adăugarea unui pic de iuțeală poate încetini ritmul mesei, fără ca mâncarea să devină de nesuportat, și am decis să testăm asta în condiții controlate de laborator”, a explicat Paige Cunningham, autorul studiului.
În cadrul experimentului, un grup a primit mâncare mai iute, iar un altul același fel de bucate, dar mai puțin picant, scrie Medical Xpress.
În timpul mesei, participanții au fost înregistrați cu camere video HD, care le-au monitorizat comportamentul: câtă mâncare și apă au consumat, durata mesei, viteza de consum exprimată în grame pe minut, mărimea și frecvența mușcăturilor, precum și evaluări ale apetitului, plăcerii gustului și nivelului de iuțeală.
Rezultatele au arătat că persoanele care au consumat variantele mai picante au mâncat mai încet, iar aceasta a condus la o scădere a cantității totale de hrană și calorii consumate. Important este că această reducere nu a afectat plăcerea față de mâncare.
”De multe ori, atunci când mănânci mai încet, alimentele stau mai mult timp în gură, iar acest lucru poate trimite semnale de sațietate creierului și, în consecință, vei mânca mai puțin”, a explicat autorul studiului.
De asemenea, cercetătorii au observat că aportul de apă în cele două grupuri a fost asemănător, ceea ce elimină ipoteza conform căreia oamenii mănâncă mai puțin doar pentru că beau mai mult și se simt mai repede sătui.