Timp de ani buni, oamenii de știință au crezut că durata noastră de viață este modelată în principal de mediu și de hazard, genetica jucând doar un rol minor. Însă un nou studiu de la Institutul Weizmann răstoarnă această idee, dezvăluind că genele pot fi responsabile pentru aproximativ jumătate din diferențele privind longevitatea oamenilor.
Analizând baze de date masive despre gemeni, inclusiv gemeni crescuți separat, și folosind simulări inovatoare pentru a filtra decesele cauzate de accidente și alte cauze externe, cercetătorii au descoperit că, în realitate, genele au o influență majoră când vine vorba despre longevitate.
Estimările anterioare sugerau că factorii moșteniți explicau aproximativ 20 până la 25% dintre diferențele de durată a vieții, iar unele studii de amploare au plasat cifra chiar sub 10%.
Noul studiu, publicat în revista Science, contestă această viziune de lungă durată. Cercetătorii raportează că genetica poate reprezenta aproximativ jumătate din variația duratei de viață a omului, cel puțin dublul estimărilor anterioare, scrie Science Daily.
Pentru a ajunge la această concluzie, echipa condusă de Ben Shenhar, de la Departamentul de Biologie Celulară Moleculară al Institutului Weizmann, a analizat trei baze de date extinse despre gemeni din Suedia și Danemarca. Pentru prima dată în acest tip de cercetare, au fost incluse și date de la gemeni care au fost crescuți separat. Acest lucru a permis cercetătorilor să separe mai bine influențele genetice de cele de mediu.
Cercetătorii au descoperit că estimările anterioare au fost denaturate de ceea ce oamenii de știință numesc mortalitate extrinsecă. Aceasta include decesele cauzate de accidente, infecții și factori de mediu. Deoarece seturile de date mai vechi nu includeau cauze detaliate ale decesului, nu era posibil să se separe aceste influențe externe de decesele legate de îmbătrânirea biologică.
Pentru a depăși această provocare, echipa a creat o nouă abordare analitică. Au folosit modele matematice împreună cu simulări de gemeni virtuali pentru a distinge decesele cauzate de îmbătrânire, de cele cauzate de factori externi.
Prin filtrarea acestor influențe exterioare, cercetătorii au descoperit un semnal genetic mult mai puternic decât cel recunoscut anterior.
O influență genetică ascunsă
Până la vârsta de 80 de ani, riscul de a muri de demență prezintă o ereditate de aproximativ 70 la sută, mult mai mare decât cea a cancerului sau a bolilor de inimă.
Aceste rezultate ar putea remodela modul în care oamenii de știință privesc îmbătrânirea și longevitatea. Dacă genetica joacă un rol mai mare decât s-a presupus, acest lucru întărește argumentele pentru căutarea unor gene specifice care influențează durata de viață.
„Timp de mulți ani, s-a crezut că durata de viață umană este modelată aproape în întregime de factori negenetici, ceea ce a dus la un scepticism considerabil cu privire la rolul geneticii în îmbătrânire și la fezabilitatea identificării determinanților genetici ai longevității”, spune Shenhar.
„În schimb, dacă ereditatea este ridicată, așa cum am arătat, acest lucru creează un stimulent pentru a căuta variante de gene care prelungesc durata de viață, pentru a înțelege biologia îmbătrânirii și, potențial, pentru a o aborda terapeutic”, mai spune omul de știință.