Cu cât cercetezi mai mult natura, cu atât dai peste surprize de tot felul. Li s-a întâmplat unor oameni de știință australieni, care cercetau o specie de broască. Căutând mormoloci, aceștia au văzut insecta ciudată, deplasându-se cu burta în sus, sub suprafața apei.
Pentru că niciodată nu a mai fost filmat așa ceva, dr. John Gould și dr. Jose Valdez au imortalizat momentul. Din imagini se poate observa cum gândacul de 6 – 8 milimetri pare să sfideze toate legile naturii. Nu doar că se poate deplasa așa, dar poate să se și oprească, fără a cădea la fundul apei.
Cu ajutorul unui alt specialist, Martin Fikáček, insecta a fost identificată. Face parte din familia Hydrophilidae, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Ethology, citat de IFL Science.
Astfel de insecte își petrec aproape întreaga existență sub apă. Ies rar la suprafață, pentru oxigen. Reușesc să respire sub apă grație oxigenului prins de perișorii membrelor lor sau chiar mulțumită unor bule care se formează între partea lor ventrală și suprafața apei.
Citește și Evoluția a redus acești pești la organe genitale și inimă. Se atașează de femelă și fuzionează cu ea
De altfel, o astfel de bulă poate fi observată și în înregistrare și se crede că inclusiv datorită acesteia insecta poate rămâne ”lipită” de suprafața apei.
Totuși, descoperirea duce la mai multe întrebări decât răspunsuri, întrebări la care oamenii de știință încearcă să răspundă în următoarea perioadă.
Vezi și Animalul cu cele mai mari urechi, raportat la mărimea corpului