Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Roman: mai mulți pacienți evacuați

Şaptesprezece pacienţi au fost evacuaţi, iar alți doi, un medic şi un infirmier au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Roman cu uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon, după un incendiu care a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman.

Incendiul s-ar fi produs din cauza fumatului în locuri nepermise.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, pompierii au fost anunţaţi, cu puţin înainte de ora 3.00, printr-un apel la 112, despre producerea unui incendiu la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranţei.   

ADVERTISING

Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Roman cu patru autospeciale de stingere şi trei ambulanţe SMURD (2 EPA şi 1 TIM) şi voluntari din cadrul SVSU Roman.   

 Incendiul izbucnise într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la primul etaj al clădirii, care are parter şi un etaj. Etajul clădirii era inundat de fum.    Până la sosirea forţelor de intervenţie, au fost evacuaţi şapte pacienţi de către personal unităţii medicale. Pompierii au evacuat încă 10 pacienţi.   

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

  "Doi pacienţi şi două cadre medicale (un medic şi un infirmier) au fost transportaţi la CPU Roman de către ambulanţele SMURD. Aceştia au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.

Şapte pacienţi au fost transportaţi la Spitalul de Psihiatrie "Sf Nicolae" Roman  din municipiul Roman, iar alţi opt pacienţi au fost mutaţi în saloanele de la parterul clădirii", a transmis ISU Neamţ.  

În urma incendiului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Neamţ.   

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe Spotmedia.ro:

2021, aventuri în incertitudine sau transformare pragmatică?

La câți noi kilometri de autostradă ne putem aștepta în 2021

Ce NU ar trebui să facă Guvernul astfel încât criza economică să nu se adâncească în 2021

Lipsa educației financiare va duce la crearea unei mase largi de cetățeni ușor manipulabili. De ce e necesar să fie predată de la vârste fragede


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇